Gică Hagi (58 de ani), antrenorul și patronul formației Farul Constanța, este cunoscut pentru ceea ce a făcut și face pentru fotbalul românesc, da mai puțin pentru viața sa personal
Deși a încercat să își țină viața personală departe de ochii curioșilor, Gică Hagi și-a făcut curaj și a vorbit despre Marilena, femeia care i-a dăruit doi copii, pe Ianis și Kira.
Gică Hagi a făcut o declarație de dragoste fabuloasă pentru Marilena, iar „Regele” a recunoscut că nu ar fi ajuns la nivelul la care se află în prezent dacă nu o avea alături de ea pe cea care i-a devenit soție în 1995, după ce el mai fusese căsătorit cu Leni Celnicu în perioada 1990 – 1995.
„Femeile sunt frumusețea, avem nevoie de ele în viață! Fără ele suntem… nimic. Ce ești fără ele? Ai nevoie de ea, de soție, trebuie să fie lângă tine, s-o simți, s-o iubești, s-o respecți. Ce face o femeie… Ea e puternică.
Femeile sunt mai puternice ca noi. Noi le avem pe ale noastre, dar ele sunt mult mai puternice, din ce am văzut eu. Am văzut-o pe soția mea la naștere. La Ianis, am fost în sala de naștere. La Kira, eram plecat și nu am putut. Dar la Ianis n-a vrut să nască până n-am venit eu. E puternică de tot.
Alături de ea, nimic n-a fost greu pentru mine. Soția nu s-a gândit să-mi spună vreodată ceva în legătură cu investiția în fotbal. Avem o relație frumoasă, e prea frumos. Ea mă înțelege cel mai bine, mă tolerează. Cu siguranță e cel mai bun prieten pe care îl am. Mai am pandalii de-ale mele”, a declarat Gică Hagi pentru orangesport.ro.
Gică Hagi și Marilena s-au căsătorit în 1995, iar cei doi îi au pe Kira și pe Ianis Hagi. Soția „Regelui” dezvăluia în urmă cu câteva luni cum a cucerit-o fostul mare internațional român în urmă cu 27 de ani.
„Îmi amintesc perfect, desigur. M-a invitat la restaurantul Select. Deși eram îngrozitor de timidă, încă de la început m-am simțit în largul meu lângă el. Asta pentru că îmi semăna în multe privințe. Și el era timid, ca și mine. (…) Eram studentă în anul II și venea să mă ia de la facultate.
Își parca mașina pe o străduță îndepărtată, ca să nu ne vadă cineva sau să afle părinții mei. Totuși, n-am rezistat prea mult și i-am spus surorii mele cu cine am ieșit. Am păstrat amândouă secretul până la prima mea ieșire în public alături de Gică. Era o petrecere machidonească. Toată lumea a fost surprinsă. Nu știau de unde am răsărit”, a spus Marilena, conform Newsweek.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER