Gică Hagi duce Farul Constanța la următorul nivel! „Regele” și-a trimis „mâna dreaptă” din club să învețe meserie de la Real Madrid

Penev îl consideră pe Hagi cel mai bun amic din fotbalul românesc © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Gică Hagi se pregătește să ducă Farul Constanța la următorul nivel, după ce a reușit să aducă titlul la formația de pe malul mării! Costin Mega, director de marketing al dobrogenilor, a absolvit cursul de MBA în Sport Management la Escuela Universitaria Real Madrid Universidad Europea!

Gică Hagi se pregătește să ducă Farul Constanța la următorul nivel

„Regele” a insistat să se înconjoare în mare parte de foști fotbaliști importanți ai României, dar și cei care nu au bifat acest criteriu sunt școliți la cel mai înalt nivel pentru a asigura o calitate superioară rivalelor din Superliga.

Costin Mega, director de marketing la Farul Constanța, a devenit singurul absolvent din România al cursului de MBA (Master în Administrarea Afacerilor) în Sport Management la academia celor de la Real Madrid, numită Escuela Universitaria Real Madrid Universidad Europea!

Ceremonia a avut loc la baza de pregătire a clubului madrilen, Valdebebas, iar la festivitate a fost prezent și președintele „galacticilor”, Florentino Perez! Cel care i-a înmânat diploma de absolvire lui Mega a fost tocmai Emilio Butragueno, o adevărată legendă a lui Real Madrid și, totodată, a fotbalului spaniol. Fostul mare atacant este acum directorul instituție absolvite de directorul de marketing al campioanei României.

Real Madrid University-Universidad Europea, academia dezvoltată de clubul madrilen, este considerată printre primele 6 universități la nivel mondial din domeniul sportului!

Anunțul lui Costin Mega 

„Sunt încântat să anunț că am absolvit cu succes programul Executive MBA în management sportiv la Escuela Universitaria Real Madrid Universidad Europea. A fost o călătorie incredibilă, plină de cunoștințe valoroase, experiențe îmbogățitoare și conexiuni uimitoare în lumea managementului sportiv.

Vreau să-mi exprim recunoștința membrilor excepționali ai facultății și colegilor mei de clasă pentru sprijinul și inspirația arătate de-a lungul acestui program. Abilitățile și cunoștințele pe care le-am dobândit mă vor împuternici, fără îndoială, să am un impact semnificativ în industria sportului.

Mulțumiri speciale tuturor prietenilor și familiei mele, care au fost alături de mine la fiecare pas. Încurajarea și credința voastră în abilitățile mele înseamnă totul pentru mine.

Sunt încântat să accept noi provocări, să aplic ceea ce am învățat și să contribui la succesul organizațiilor sportive și al sportivilor. Rămâneți pe fază pentru mai multe actualizări despre călătoria mea! Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul vostru”, a postat Costin Mega, pe Facebook.

Publicat: 29 06. 2023, 12:37