Gică Hagi și-a făcut o firmă nouă, HGH Company SRL, și a intrat în industria care învârte miliarde de euro anual! Ce rol are soția Marilena Hagi în afacere

Gica Hagi si-a facut o firma noua, HGH Company SRL, si a intrat in industria care invarte miliarde de euro anual! Ce rol are sotia Marilena Hagi in afacere
Vezi galeria foto - 7 poze

Gică Hagi și-a făcut o firmă nouă, HGH Company SRL, și a intrat în industria care învârte miliarde de euro anual! Societatea, cu sediul în București, a fost deja înregistrată la Registrul Comerțului, în data de 11 ianuarie 2024.

Ce rol are soția Marilena Hagi în afacere și ce experiență o recomandă. Marilena nu este la primul astfel de business în care se implică.

Gică Hagi și-a făcut o firmă nouă, HGH Company SRL, și a intrat în industria care învârte miliarde de euro anual! Ce rol are soția Marilena Hagi în afacere

Gică Hagi intenționează să renunțe la calitatea de acționar majoritar de la Farul Constanța în viitorul apropiat și în același timp a început să își investească banii adunați din fotbal în alte businessuri.

Managerul clubului de la malul mării gestionează mai multe societăți în prezent, iar în primele zile ale anului 2024 a decis să mai deschidă o firmă. Este vorba despre HGH Company SRL, o agenție de publicitate care a fost deja înregistrată la Registrul Comerțului, în data de 11 ianuarie. Potrivit Fanatik, noua firmă a familiei Hagi are sediul în București, iar în calitate de administrator al societății a fost desemnată Marilena, soția managerului de la Farul Constanța.

Marilena Hagi are deja experiență în industria de publicitate, deoarece se ocupă și de administrarea unei societăți similare care este pe numele lui Ianis, fiul ei. Este vorba despre firma Future of the Game Company SRL, care a fost deschisă în 2020.

Conform sursei menționate anterior, Future of the Game Company SRL a avut în anul 2022 un profit de aproximativ 230.000 de euro.

Gică Hagi vrea să păstreze doar 10% din acțiunile Farului. Retragerea e tot mai aproape

Încă din anul 2023, Gică Hagi a lăsat de înțeles că intenționează să se retragă de la Farul Constanța. „Regele” caută investitori cărora să le lase clubul pe mână, iar el va rămâne doar în calitate de acționar minoritar la malul mării.

Hagi a oferit deja mai multe declarații în acest sens și, în decembrie 2023, a lăsat de înțeles că retragerea sa de la Farul e tot mai aproape:

„Farul trebuie să aibă un antrenor care e plătit, nu care e patron. De la anul, trebuie să aibă un alt antrenor care va fi plătit și care nu e patron. Lucrurile trebuie să se schimbe.

Au fost doi ani, am dus, am făcut lucruri bune, mai puțin bune, am vorbit. Voi păstra 10%, nu vreau mai mult. O spun public ca s-o înțeleagă toată lumea.

Nu plec din club, rămân cu 10%, dar trebuie să vină oameni cu bani, care vor și cred că Farul e un club foarte bine organizat”, a declarat Gică Hagi, în ultima lună a anului trecut.

Publicat: 19 02. 2024, 15:00