:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FGica-Hagi-va-fi-bunic-Ianis-Hagi-si-Elena-sotia-lui-vor-avea-un-baietel-2.jpg)
Bucurie fără margini în familia Hagi. Ianis și partenera sa de viață, Elena, vor avea un băiețel, veste care vine la aproape șapte luni de când și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu.
În această perioadă, lucrurile merg ca pe roate pentru internaționalul român. Nu doar că este titular incontestabil la Rangers, dar are și prestații excelente.
Potrivit gsp.ro, Elena Hagi este însărcinată, iar în viitorul apropiat va aduce pe lume un băiețel. „Regele” va deveni astfel bunic, un moment pe care îl aștepta cu nerăbdare de mai multă vreme.
„Ne dorim nepoţi, depinde de ei, noi suntem lângă ei şi trebuie să-i sprijinim. Şi-a luat o responsabilitate mare, fiecare trebuie să lase de la el, să fie uniţi şi Dumnezeu să împartă binecuvântarea”, spunea acesta în vara lui 2024.
Ianis Hagi și Elena sunt împreună de ani buni, dar abia în 2023 au decis să oficializeze relația. Atunci și-au spus „Da” în fața ofițerului stării civile, iar cununia religioasă a avut loc în 2024.
Într-un interviu pentru ProSport, mijlocașul lui Rangers vorbea cu sinceritate despre rolul de tată și dezvăluia că îi va sfătui mereu pe copii să lupte pentru visurile lor, chiar dacă acestea nu vor avea legătură cu fotbalul.
„Nu mi-ar fi greu! O să merg în postura de părinte cu mentalitatea cu care am fost și eu crescut. Adică o să-mi îndrum copiii să facă ce le place și punct! Eu n-am fost forțat spre ceva, sora mea n-a fost forțată, așa voi proceda și eu. Să-și găsească și copiii mei pasiunea și să lucreze în pasiunea lor, să lupte să fie cei mai buni în ce le place!
În fotbal devii persoană publică fie că vrei, fie că nu. Părinții mei m-au ajutat enorm în zona asta, cu toată experiența lor. Cred că m-am construit până acum ca o persoană care nu se expune inutil în spațiul public, atentă cu viața privată și responsabilă. Știu foarte bine că orice om când îți alege profesia în viața asta trebuie să pună în balanță riscurile și oportunitățile.
Eu sunt conștient de statutul meu și am o responsabilitate. Ușor n-a fost mereu, că poate n-am putut la 11, 12, 13 ani să fac toate năzbâtiile pe care le făceau alți copii. A trebuit să fiu mai calculat. Copiii nu gândesc de două ori, eu a trebuit să fac asta”, ne declara Ianis Hagi.