Gică Popescu a alergat zece kilometri la semi-maratonul de ieri din București! FOTO

Gică Popescu a alergat zece kilometri la semi-maraton
Vezi galeria foto - 5 poze

A doua zi după ce Farul a remizat la Craiova, scor 1-1 cu Universitatea, în meciul de coșmar pentru Denis Alibec, președintele constănțenilor, Gică Popescu, a luat startul la semi-maratonul din București.

Gică Popescu a alergat zece kilometri la semi-maratonul de ieri din București

Fostul internațional în vârstă de 55 de ani a alergat zece kilometri, el fiind unul dintre ambasadorii evenimentului.

Gică Popescu a arătat o formă fizică deosebită și a răspuns amabil celor care i-au solicitat poze și autografe. Gică a parcursul traseul cu punct de plecare Bulevardul Libertății și sosire în Piața Constituției.

Seara l-a criticat pe Scuffet

Seara, Gică Popescu a fost prezent în studioul Prima Sport, unde a analizat meciul FCSB- CFR cluj și l-a criticat dur pe Simone Scuffet, portarul clujenilor, care, în opinia sa nu trebuia să iasă din poartă la golul marcat de Florinel Coman.

„Ce caută portarul să iasă din poartă când sunt acolo ambii fundași acolo? Coman a venit de la jumătatea terenului, a făcut 5 secunde până acolo. CFR a fost echipa care a dat dovadă de experiență în ultimii ani. Din păcate pentru ei acest ciclu s-a terminat. Cred că a durat mai mult decât era firesc. O echipă care face performanță la 5 ani de zile trebuie să schimbe nucleul. E nevoie să vină alții, cu poftă de rezultate. E sfârșit de drum pentru CFR cu acest grup de jucători. Urmează finala cu trofeul pe masă, Farul – FCSB”, a spus Gică Popescu, la Prima Sport.

  • Meciul Farul – FCSB este duminică seara, de la ora 21.00, și poate decide campioana. În clasament, Farul are un punct peste FCSB
  • Gică Popescu desființează un fotbalist al lui Dan Petrescu, după FCSB – CFR Cluj! Ce jucător a „îngropat” echipa din Gruia la golul lui Florinel Coman: „Ce căuta acolo?”

 

 

Publicat: 15 05. 2023, 16:49