Gigi Becali a dat bani pentru a fi primul pe lista AUR! Ce scandal a izbucnit în partidul lui George Simion, din cauza sumelor cu care s-au „cumpărat” locurile pentru alegerile parlamentare
Gigi Becali a intrat oficial în cursa pentru un loc în Parlamentul României, așa cum a promis în multe dintre aparițiile publice recente. Acesta deschide lista celor de la AUR pentru scrutinul din decembrie, alături de liderul George Simion, privilegiu pentru care a fost nevoit să plătească destul de scump.
Tocmai sumele cu care au fost „cumpărate” locurile au reprezentat, de altfel, un motiv de scandal în sânul partidului. Unii dintre actualii parlamentari au dezvăluit că li s-a cerut să achite 100.000 de lei donație pentru precampanie și până la 190.000 de lei sub formă de împrumut, ca o condiție pentru oferirea unui loc pe listă.
Gigi Becali și-a „cumpărat” primul loc pe lista AUR pentru alegerile parlamentare
Latifundiarul din Pipera ocupă prima poziție pe lista pentru Camera Deputaților, după George Simion, fiind urmat de Mihai Enache şi Lidia Vadim Tudor, nimeni alta decât fiica cea mare a „Tribunului”. Pe lista pentru Senat se află Petrişor Peiu, Nina Stelea, Octavian Bădescu şi Antonio Andruşceac.
În cadrul unei conferințe de presă, George Simion s-a arătat extrem de optimist cu privire la șansele formațiunii sale de a depăși rezultatul din 2020. Alegerile vor avea loc pe 1 decembrie.
„Sunt convins că vom obţine mult mai multe locuri de parlamentar decât în octombrie 2020, când nu ne ştia mai mult de 60% dintre români. Sper să convingem românii în următoarea lună, până ajungem la vot pentru parlamentari, dezavuăm felul în care actuala coaliţie a ales să îşi bată joc de alegerile parlamentare şi prezidenţiale, nu înţelege nimeni când va fi alegerea pentru parlamentare, când va fi de prezidenţiale.
Au comasat iniţial aceste alegeri ca să economisească bani la buget dar iată că tot 4 duminici vom merge la vot. Românii vor fi confuzi pentru că vor trebui să meargă trei duminici la vot, o alegere neinspirată.
Venim cu o formulă care combină profesioniştii, mulţi dintre ei sunt locul 1 la Senat în majoritatea judeţelor, cu membri AUR, cu cei care timp de patru ani au luptat pentru a opri fărădelegile sistemului USR-PNL-PSD-UDMR. Ne arătăm nemulţumirea faţă de numărul mult prea mare de dosare, deci faţă de numărul mult prea mare de parlamentari. Românii au votat pentru a avea 300 de parlamentari şi, din păcate, şi în viitoarea legislatură numărul parlamentarilor nu va fi de 300”, a declarat liderul AUR.
Scandal din cauza sumelor plătite pentru a fi pe liste
Actuali parlamentari – au susținut că formația politică a pretins sume mari de bani pentru a le oferi locuri pe listele destinate alegerilor parlamentare. „Mi-au cerut suma de 60.000 de euro, după care eu nu m-am mai regăsit pe liste. Alegerile se fac pe baza unei legi, un candidat dă bani într-un cont de campanie care se deschide când începe campania. Statul îi dă înapoi în 90 de zile. Legea nu spune să îi dau cu împrumut și să îi dea ei la sfântul așteaptă, poate din 2026 încolo. Suma de 190.000 de lei trebuia să fie împrumut către partid, nu se rambursează în termenul de 90 de zile”, a spus deputatul Ringo Dămureanu.
Chestionat pe marginea subiectului, Simion a recunoscut că fiecare candidat a fost nevoit să plătească o anumită taxă introdusă în urma votului din partid: „E vorba de perioada de precampanie și campanie, a fost un vot în biroul național de conducere. Toți candidații au plătit, inclusiv domnul Becali”.