Gigi Becali a declarat că în trecut finul său Cristi Borcea i-a transmis că ar trebui să facă operații estetice, dar finanțatorul FCSB a refuzat și a explicat motivele.
Borcea, fost acționar al lui Dinamo, este un fan al saloanelor de înfrumusețare și un „abonat” al medicilor esteticieni. Doar la nivelul feței, omul de afaceri are mai multe „operații”: botox în frunte și jurul ochilor, acid hialuronic în pometi și în jurul bărbiei. A suportat și blefaroplastie (intervenția chirurgicală estetică a pleoapelor superioare prin care se tratează defectele, cel mai frecvent legate de îmbătrânirea feței). De asemenea, și-a vopsit sprâncenele și părul.
Cristi Borcea e recunoscut și pentru faptul că are mulți copii cu mai multe femei, acum fiind la al treilea mariaj.
„Eu i-am spus lui odată. Când vorbesc nu vorbesc despre tine, că nu vreau să-mi supăr finul. El e un om extraordinar ca suflet. Orice face omul pe dinafară, primește sufletul pe dinăuntru. Te parfumezi, îți afemeiezi sufletul. Îți faci fața, afemeiezi sufletul. Toate idolatriiile și frumusețile pe care le faci pe dinafară, primește sufletul în interior. Adică ce faci? Te înfrumusețezi, te afemeiezi! Afemeiezi sufletul pentru că orice face omul pe dinafară ia sufletul pe dinauntru.
Asta cu operațiile la bărbați este o operă drăcească. Pentru ce să fac, mă fac frumos pentru ce? Mă fac frumos dacă vreau să mă placă femeile. Dacă nu mă interesează femeile, ce mă mai interesează pe mine?
Aaa, mă îngrijesc cât de cât, așa e bine să avem grijă și de trup, nu e Dumnezeu împotrivă să ne îngrijim, să ne înfrumusețăm trupul cu niște haine, să ne placă să fim frumos îmbrăcați, să fim curați, numai să facem niște lucruri care să afecteze…nu afectăm sufletul că suferă o dată cu trupul”, a declarat Gigi Becali la România TV.
Ce tratamente face Cristi Borcea pentru fi mereu tânăr.
Becali a mai declarat pentru sursa citată: „Mi-a spus și mie, bă nașule te duc face aia așa, te fac de 25 de ani. Și i-am zis, bă ești nebun. Nici dacă mor, îmi tai capul, pune capul pe buturugă și îmi tai capul. Taie-mi capul, dar cum să fac operație? Mă fac de râs la batrânețe, am 66 de ani, vreau să mor cu deminitate, să mor cu Hristos. Mă duc acum să fac operații? Pentru ce?
Eu fug de femei. Pentru ce îmi trebuie. Ce, nu aș putea și eu. Cu bani plătești, iei frumuseți. Orice vârstă are moralitatea și frumusețea ei. Rușine este. De ce fuge lumea când el este căsătorit, dacă are o amantă se ferește că-l filmați voi. Voi toți aveți amante, dar îl dați pe ăla la televizor că are amantă și râdeți de el”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER