Gigi Becali, de urgență la Poliție la ora 3 dimineața! A fost testat antidrog și de alcool și a luat o decizie inedită: „M-a zdruncinat puțin”

Gigi Becali, de urgenta la Politie la ora 3 dimineata! A fost testat antidrog si de alcool si a luat o decizie inedita: „M-a zdruncinat putin”
Vezi galeria foto - 5 poze

Luni, 13 noiembrie 2023, la ora 3 dimineața, Gigi Becali s-a prezentat de urgență la Poliție, unde a fost testat de autorități antidrog și de alcool. Mai mult, patronul FCSB a anunțat că a luat o decizie inedită în privința celui care l-a determinat să intre cu mașina în șanț și care, potrivit spuselor sale, este vinovat de accidentul rutier produs duminică.

Gigi Becali s-a prezentat de urgență la Poliție la ora 3 dimineața! A fost testat antidrog și de alcool și a luat o decizie inedită

Gigi Becali a avut parte de o noapte grea, la doar câteva ore după ce și-a făcut praf Rolls-Royce-ul de 500.000 de euro. Accidentul rutier a avut loc în prima parte a zilei de duminică, 12 noiembrie, iar o zi mai târziu, 13 noiembrie, la ora 3 dimineața, patronul FCSB și-a făcut apariția la unul dintre sediile Poliției Capitalei.

Gigi Becali a venit pentru a fi supus testelor de rutină, respectiv pentru ca autoritățile să vadă dacă era sub influența drogurilor sau a alcoolului în momentul producerii accidentului:

„Mi-au făcut astea, testul drog, testul de alcool, îţi dai seama, cannabis, alea alea. Adevărat că m-a zdruncinat puţin, că ăla e şanţ mare, aţi văzut cât de mare e şanţul ăla? Bine că n-am păţit nimic. A reparat-o, mă (n.r. – mașina)! Uite, e asta!”, a declarat Gigi Becali, potrivit Observatornews.ro.

Decizie inedită luată în privința celui vinovat de accident

Duminică, Gigi Becali a spus că va face orice să îl prindă pe „nemernicul care nici nu a oprit”, din cauza căruia și-a avariat serios Rolls-Royce-ul de 500.000 de euro.

Câteva ore mai târziu, luni, patronul FCSB a revenit la gânduri mai bune și a spus că îl îndrumă pe cel vinovat de accident să îl caute personal și să îi ceară scuze, iar astfel îl va scuti de o plângere penală:

„Păi le-am spus cum s-a întâmplat. Eu eram în depăşire şi cineva a intrat în depăşire în lateral cu mine. Am făcut stânga, am intrat în şanţ, l-am ocolit pe el.

Eu am intrat în şanţ, omul n-a avut măcar puţin obraz. S-a dus mai departe, nici n-a oprit. Îl îndrum, cel care a făcut asta, vede acuma la voi, să mă caute, să îşi ceară iertare şi nu îi mai fac plângere penală”, a adăugat Gigi Becali, conform sursei citate.

Duminică, în timp ce se afla la volanul mașinii sale, marca Rolls-Royce Ghost Black Badge, Gigi Becali conducea pe Centura București, moment în care a vrut să efectueze o depășire. Potrivit spuselor sale, un participant la trafic care circula în același sens cu el nu s-a asigurat și s-a angajat, de asemenea, într-o depășire. Pentru a evita coliziunea, Gigi Becali a tras stânga de volan și a intrat cu mașina sa în șanț.

Publicat: 13 11. 2023, 09:48
Actualizat: 13 11. 2023, 10:00