Gigi Becali, dezvăluirea momentului: a băgat 500.000 de euro în campania PSD a Gabrielei Firea! De unde a donat patronul FCSB suma pentru candidata la Primăria Capitalei: „Nu am nevoie de DNA, o fac publică”

Gigi Becali a făcut dezvăluirea momentului în toiul anului electoral 2024 și a recunoscut că a „pompat” jumătate de milion de euro în campania PSD a Gabrielei Firea!

Soția lui Florentin Pandele și-a pierdut poziția de primar al capitalei în detrimentul lui Nicușor Dan în urmă cu patru ani, însă pregătește o revenire puternică în toamnă.

Becali, dezvăluirea momentului: a băgat 500.000 de euro în campania PSD a Gabrielei Firea!

Gigi Becali s-a hotărât să-i acorde un ajutor financiar major finei sale în campania electorală și a recunoscut că a investit nu mai puțin de 500.000 de euro pentru a o ajuta pe Gabriela Firea.

Suma ar urma să ajungă însă înapoi în conturile patronului de la FCSB într-un timp relativ scurt.

„Fina mea candidează. Ea nu are bani. Candidații de la europarlamentare trebuie să dea niște bani împrumut, pe care-i iau înapoi. Și ea nu are de unde. Așa fac partidele. Și a venit la mine să o ajut, și eu i-am dat că este fină.

Eu n-am nevoie de DNA, o fac publică (n.r.donația), am dat la PSD 500.000 euro. Bani pe care mi-i dă înapoi, după ce primesc ei de la stat. Că statul le dă o sumă de bani în funcție de procentaj. Nu știu cât ia”, a spus Gigi Becali într-un videoclip postat pe canalul de Youtube zonenewstv.

Gigi Becali, reacție deplasată la adresa Gabrielei Firea

„Eu, din punctul meu de vedere, i-aș spune finei (n.r. – Gabriela Firea) să stea liniștită. Eu i-am zis că funcția de primar e de bărbat. Ziceți că sunt misogin, dar mai puternici sunt bărbații, sunt mai potriviți pentru funcții stresante.

Dar cum e ea e posibil să candideze independenta, eu o susțin până la final pentru orice funcție. La președinție nu o susțin, că nu susțin niciodată o femeie la președinție. Femeia e făcută să fie stăpânită, nu să stăpânească. Bărbatul e după firea și asemănarea lui Dumnezeu. Femeia, doar după asemănare.

Femeia, deci, având stăpân pe bărbat, ea nu e făcută să stăpânească. Așa e lumea acum, că dacă aduc femeile bani mai mulți, vor să stăpânească ele, dar daca e făcută din coasta mea, cum să mă stăpânească pe mine.

Pe mine nu mă interesează știința, doar ce zice Hristos, ce spun Sfinții Părinți, să avansez pe linie de credință, dar ce zice știința nici nu mă mai interesează.

Ea poate să fie administrator, dar nu stăpânitor. Președintele e stăpân, el comandă tot. Nu poți ca femeie să fii stăpân la servicii secrete, la CSAT. Păi cum să fiu eu ministru și ea să fie premier, să stea ea în capul mesei. Păi o iau de mână și o dau afară, pleacă, mă, d-aici, că ești făcută din coastă!

Nu mă interesează pe mine politic. Eu spun acum așa că văd că ai acolo o femeie, care era pe la Loterie, de la partidul lui Băsescu, la pungași. Eu o știu pe dânsa și era femeie puternică și acum am zis să vorbesc despre bărbați, special am făcut-o.

Mai puțin președinte de partid sau președintele României, în rest o susțin mereu pe Firea. Doamna care e în studio îl stăpânește pe bărbatul ei, dar nu poate să stăpânească mai mulți bărbați.

Pe al ei îl stăpânește, dar nu ar trebui, că uite, câștigă mai mulți bani, nu știu, să nu se supere. Păi când femeia aduce mai mulți bani, îi zice bărbatului să tacă din gură. Și dacă câștigă mai mulți bani, e ca termita și se urcă în capul bărbatului. Păi e bine?”, a declarat Becali, la România TV.

Publicat: 09 05. 2024, 09:48
Actualizat: 09 05. 2024, 10:04