Gigi Becali e primul miliardar din România care își construiește propriul oraș! Planul e pus la cale în cel mai mic detaliu: investește o avere pe 30 de hectare și stabilește o singură regulă sfântă! „La femei nu calcă bărbați, la bărbați nu calcă femei”
Gigi Becali, patronul clubului FCSB, are în plan o investiție după modelul Muntelui Athos, iar femeile au accesul interzis.
Finanțatorul vicecampioanei României a cumpărat 30 de hectare în satul Comanca, unde are în plan să construiască un complex precum la Muntele Athos.
Deja există un semn acolo care indică drumul către Mănăstirea „Naşterea Prorocului Ioan Botezătorul”, având alăturat mesajul: „Nu permite intrarea femeilor!”.
Gigi Becali e primul miliardar din România care își construiește propriul oraș în care nu au voie femeile
În trecut, Gigi Becali a anunțat că are de gând să se călugărească după ce se vor căsători toate fiicele lui și acum începe să își pregătească drumul către noua sa viață.
Patronul de la FCSB a cumpărat terenul în anul 2020 și are în plan să construiască o sută de chilii și cinci mănăstiri. Acesta a oferit detalii cu privire la proiectul său.
„O să fie cinci biserici într-un loc, sunt 30 de hectare. O unitate de călugări… adică o să fie un oraș monahal călugăresc. Într-o parte vor fi bărbați călugări și într-o altă parte numai femei. La femei nu calcă bărbați, la bărbați nu calcă femei!”, a spus Gigi Becali, pentru Antena 3.
„Orice investiție în zonă aduce profit imaginii stațiunii, deci nu se pune problema să nu reprezinte un punct de atracție și turismul pastoral să se dezvolte spre binele stațiunii și tuturor oamenilor din zonă”, a spus și Gheorghe Dumitrașcu, administratorul mănăstirii.
Totuși, Gigi Becali are de gând să construiască și o mănăstire de maici, la o distanță de șapte kilometri de locația în care se va afla complexul pentru călugări.
„Da, vreau să mă călugăresc, dar nu mai vreau să vorbesc despre asta. Nu vrea familia să mai vorbesc despre asta. Dar nu este decizie, e gând, intenție… Decizia e altceva, gândul e altceva… În primul rând, trebuie să am acordul familiei. Nu acum, tată, nu se pune problema în următorii ani. Peste 10-15 ani, aș vrea să las totul în regulă și să mă duc acolo. E un loc frumos, liniștit. Și aș vrea să stau de vorbă cu oamenii… Ce vreau este greu, dar nu imposibil”, spunea Gigi Becali, anul trecut.
Sursă foto: Antena Sport