Gigi Becali i-a dat 2 tone de brânză pentru nuntă, apoi s-a trezit cu el la Palat pentru a-i cere 500.000 de euro în campania electorală! De ce nu i-a mai dat miliardarul de la FCSB produse lactate lui George Simion la botezul fiului acestuia
Gigi Becali i-a dat nu mai puțin de două tone de brânză pentru nuntă, apoi s-a trezit cu el la Palat pentru a-i cere suma de 500.000 de euro în campania electorală.
Recent, George Simion a dezvăluit motivul pentru care latifundiarul din Pipera nu îi va mai furniza produse lactate și la botezul fiului său, care va fi marcat cu o petrecere mult mai restrânsă decât nunta.
De ce nu va furniza Gigi Becali lactate la botezul fiului lui George Simion
George Simion s-a însurat în vara anului 2023, iar acest eveniment a fost marcat cu o petrecere uriașă, la care au participat nu mai puțin de 20.000 de persoane. Acesta a dezvăluit că a apelat la ajutorul lui Gigi Becali, patronul celor de la FCSB furnizând nu mai puțin de două tone de brânză pentru acest eveniment. Recent, George Simion a anunțat că va aborda diferit petrecerea de botez a fiului său, la care nu vor mai participa atât de multe persoane. Conform celor declarate de el, aproximativ o mie de persoane vor fi prezente. Astfel, Gigi Becali nu va mai fi implicat și nu va mai furniza produse lactate cu ocazia acestui eveniment, George Simion găsind altă alternativă, având în vedere că este vorba despre o petrecere mai restrânsă decât cea organizată cu ocazia nunții.
„La nuntă, fiind 20.000 de oameni, a fost nevoie să ne ajute și Gigi Becali. Chiar am avut nevoie de două tone de brânză. Acum fiind 1.000 de oameni ne ajută nașul nostru din Suceava care are un complex acolo și avem doar preparate locale din Bucovina”, a declarat George Simion pentru DC News.
Cum va arăta petrecerea de botez și unde va fi organizată
George Simion a dezvăluit mai multe detalii despre petrecerea de botez pe care o organizează. Evenimentul va avea loc la Toaca Bellevue din Gura Humorului, Suceava, complex care este deținut de Petrică Negrea, unul dintre nașii de cununie ai lui George Simion.
„Am convenit cu Ilinca să facem botez doar cu 1.000 de oameni, să nu fie 20.000 de oameni ca la nuntă. Una este nunta, altceva este botezul”, a adăugat George Simion, conform sursei citate.
Totodată, George Simion a făcut o alegere inedită când vine vorba de meniu și a optat doar pentru preparate tradiționale, locale, din Bucovina, care vor fi oferit de complexul care găzduiește evenimentul cu o mie de invitați. Mai mult, liderul AUR a declarat că va fi vorba despre „o petrecere câmpenească”, organizată în aer liber, fără preparate scumpe, care vor fi înlocuite cu mâncăruri tradiționale românești.