Gigi Becali, reabilitat de Înalta Curte de Casație și Justiție după ce, inițial, cererea a fost respinsă de două ori
Gigi Becali, finanțatorul clubului FCSB, a fost reabilitat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a fost închis timp de un an și zece luni.
După aproximativ șase ani de când a fost eliberat condiționat, Gigi Becali a primit o veste bună din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Finanțatorul lui FCSB a fost reabilitat după ce, inițial, a doua cerere formulată de către Gigi Becali a fost respinsă în toamna anului trecută. Prima cerere a fost respinsă în luna ianuarie 2020.
Gigi Becali, reabilitat de Înalta Curte de Casație și Justiție
Gigi Becali a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare în trei dosare, „Valiza”, cel privind schimbul de terenuri cu MApN şi dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat mașina. Omul de afaceri a ispășit totuși doar un an și zece luni din pedeapsă.
Acum, patronul de la FCSB a fost reabilitat și îi vor fi „șterse” interdicțiile pe care le avea, printre care dreptul de a alege și de a fi ales în funcții publice.
„Admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul Becali George. Dispune reabilitarea judecătorească a persoanei condamnate Becali George cu privire la: -pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1476 din 19.10.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția penală, definitivă prin decizia penală nr.23 din 11 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători -pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.588 din 17.04.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, definitivă prin decizia penală nr.156 din 04.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători -pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.830 din 24.05.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, definitivă prin decizia penală nr.124 din 20.05.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători contopite în pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.539 din data de 27 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2179 din data de 26 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare se vor efectua mențiuni corespunzătoare pe ambele exemplare ale hotărârilor judecătorești prin care s-au pronunțat condamnările pentru care s-a dispus reabilitarea. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cererii de reabilitare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2021”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.