Patronul campioanei României, Gigi Becali, împreună cu soția lui au primit o lovitură imobiliară dură în războiul cu primăria condusă de Florentin Pandele.
În urmă cu cinci ani, latifundiarul din Pipera a făcut o donație de terenuri, pentru contruirea unor drumuri de acces în folosul locuitorilor din Voluntari.
În tot acest interval de timp, primăria din orașul Voluntari nu a făcut absolut niciun demers cu privire la proiectul de infrastructură pe locurile respective. Ca urmare, Gigi Becali a luat decizia să ceară actul de donație înapoi, care a fost făcut la un notar.
Motivul pentru care autoritățile ilfovene au lăsat terenul respectiv așa cum era în 2019 este că în actul de donație nu se preciza nimic cu privire la faptul că acolo trebuie să fie construite drumuri.
Gigi Becali a depus dosarul la Tribunalul Ilfov, dar instanța nu i-a dat dreptate, motiv pentru care patronul campioanei României s-a decis să facă apel, iar speța va fi judecată de Curtea de Apel București, scrie evz.ro.
Gabriela Firea și Florentin Pandele s-au cununat civil în septembrie 2010, la nouă luni distanță de la decesul soțului fostei jurnaliste. După alte 10 au făcut cununia religioasă, nași fiindu-le Gigi și Luminița Becali.
În ultima vreme, însă, relațiile dintre Gigi Becali și finii lui nu mai sunt atât de strânse. În iunie 2023, patronul de la FCSB a vrut să schimbe regula U21 din Superliga, dar mai multe cluburi, printre care și FC Voluntari, au votat împotrivă.
„Voluntari m-a dezamăgit. Pandele e finul meu, dar e sclav. Poate să se supere, dar e tot sclav. E posibil ca Bălănescu să îl fi întrebat. O să vorbesc cu el să văd.
«Ești sclav? Tu, finul meu, ești sclav?». Eu știu că finul meu e puternic, nu am fini sclavi… Cine este stăpân acolo e trădător și sclav! Să audă toată lumea la televizor”, spunea Gigi Becali la vremea respectivă.
După nici o lună, edilul din Voluntari și soția lui au fost în centrul unui scandal, după ce în oraș au fost descoperite „căminele groazei”. Bătrânii erau exploatați și ținuți în condiții inumane.
„Orice om care este vinovat, a avut foloase și a participat la infracțiunea asta, ăla trebuie să răspundă! Nu e în regulă. Știe toată țara că o să fac dreptatea! E vinovat Pandele și Firea să plătească!
Aveam odată un bodyguard, băga droguri și alea. A murit, gata. Păi, sunt eu vinovat?! Mi-au făcut plângere”, a susținut latifundiarul din Pipera în vara anului trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER