Gino Iorgulescu, actualul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România, este în doliu în această perioadă, după cum a dezvăluit Mitică Dragomir, fostul șef al acestui for și omul care s-a aflat pentru multă vreme într-un război deschis cu cel care i-a luat locul în fruntea LPF, moment petrecut în 2013.
La scurt timp după ce s-a produs această modificare, instituția l-a dat în judecată pe Dumitru Dragomir pentru evaziune fiscală, delapidare, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul pentru LPF fiind calculat atunci la 2,8 milioane de euro, iar Gino Iorgulescu s-a constituit parte civilă atunci în acest dosar.
Ulterior, Dragomir a fost achitat în această speță, iar anul trecut a ținut să anunțe că nu mai are resentimente față de Iorgulescu, chiar dacă a trecut prin niște momente destul de delicate din cauza demersului său juridic de la acea vreme.
„El s-a constituit parte civilă în fals împotriva mea. Banii nu erau ai Ligii, banii erau ai cluburilor, ca dovadă că și în ziua de azi tot ai cluburilor sunt banii. Și el s-a constituit parte civilă împotriva mea, ca și cum banii ar fi fost ai Ligii. Și dacă dădeai de un judecător care nu se pricepea, mă trimitea la pușcărie nevinovat.
Și el și-a dat seama că a greșit. Bine, eu știu, a fost forțat să facă chestia asta. Nici nu știa el să facă treaba asta pe care a făcut-o, constituire în fals, a fost învățat. Bineînțeles, a scris la dictare. L-am iertat de toate și mă rog la Dumnezeu să-l scape de necazuri”, a spus atunci Dumitru Dragomir.
Revenind în prezent, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România a dezvăluit că Gino Iorgulescu traversează o nouă perioadă complicată a vieții sale, după clipele delicate generate de situația juridică în care se află în prezent fiul său Mario, din cauza faptului că mama sa a încetat din viață.
Apropo, condoleanțe lui Gino Iorgulescu. I-a murit mama. Uite, am caracter încât să-i spun și la televizor, să afle și lumea. Dumnezeu s-o odihnească. I-am dat și mesaj ieri”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit fanatik.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER