Giovani Becali oferă publicului amănunte din Dosarul Transferurilor: „Eu am fost doar un sfătuitor” De ce a refuzat să „toarne” și ce va face dacă va fi închis

Impresarul Ioan Becali a fost condamnat de Curtea de Apel București București la 8 ani de închisoare cu executare după ancheta din „Dosarul Transferurilor”, dar agentul speră că Înalta Curte de Casație și Justiție va face dreptate în ceee ce-l privește. Cel supranumit „Giovani” a explicat pentru site-ul luju.ro (Lumea Justiției) a explicat implicarea sa în transferurile din anchetă și motivele pentru care nu a dorit să colaboreze cu organele de justiție pentru a le organiza un flagrant celorlalți oameni de fotbal puși sub acuzare.

„Mi s-a propus acest lucru, mi s-a propus și mie personal că orice recunoaștere a faptelor va fi bine studiată de domnii procurori și o eventuală pedeapsă va putea fi mult mai blândă decât ceea ce s-ar fi putut realiza în alt mod. Vă dați seama ca aș fi putut profita de această ocazie, una pentru că îmi ușuram situația, și a doua pentru că îi eliminam pe ceilalți șapte presupuși complici ai mei, dar din moment ce mă știam și mă știu nevinovat și cu sufletul curat în tot ce am făcut în acești 20 de ani, nu am acceptat niciun târg.

Care off-shoruri sunt ale mele? Absolut niciunul. Nu-mi aparțin nici mie, nici fratelui meu. Sunt firme care lucrează în toată lumea fotbalului mondial, au contracte cu cluburi de primă mână din Spania. Așa am ajuns să cunosc unul dintre reprezentanții firmei din Olanda, condus de avocatul Versluis (pe care nu l-am cunoscut decât mai târziu, după începerea procesului la instanță). Am fost personal la firma domnului Johan Versluis – Phoenix Bv, crezând că voi găsi o firmă cu doar o căsuță poștală și m-am trezit în fața unui bloc de șase etaje, cu peste 1000 de angajați (…).

Mâine, dacă ați avea nevoie și dvs de o persoană care să facă o astfel de corespondență, v-aș ajuta, tot gratuit. Restul cluburilor și-au semnat contractele prin propria lor corespondență, iar în cazul emisarului pe care domnul Versluis l-a trimis în România, i-am spus că dacă afacerile vor fi profitabile să mă aibă în vedere pentru un eventual comision. Lucru care s-a și petrecut mai târziu, după transferurile jucătorilor Ganea și Codrea și alți câțiva, transferați numai prin intermediul lor, deși eu am fost prezent la semnarea contractelor, în calitate de manager oficial al jucătorilor. Aici se face de către parchet confuzia că jucătorii transferați ar fi fost reprezentați de mine. Ca să fie clar înțeles: în cazul în care aș fi fost eu impresarul, ar fi existat o relație financiară contractuală directă pe care aș fi avut-o cu ambele cluburi introduse în ecuația transferurilor și aș fi putut solicita comision din transferuri de la ambele cluburi. Pe când așa, fiind doar un simplu sfătuitor, nu am beneficiat decât de un așa-numit comision, prin bunăvoința jucătorului implicat în transfer”.

Ioan Becali ia în calcul și varianta în care va fi găsit vinovat și de Înalta Curte de Casație și Justiție. Agentul are în plan să își ispășească pedeapsa, după care să își transpună pe ecrane povestea vieții.

„Ce aș putea să fac decât să respect legea. Dacă vor ca eu neapărat să fac pușcărie, îmi voi lăsa în detenție barba necesară pentru a semăna cu un scriitor sau un regizor, îmi voi scrie propria mea carte-biografică, iar la eliberare, dacă sănătatea îmi va permite, voi fi regizorul filmului vieții mele „Don Giovani de România”, în care voi găsi personaje începând cu viața de mic copil și încheind cu postura din această ultimă parte a vieții mele. Filmul va avea probabil mai multe părți și ultima parte se va intitula ‘Don Giovani în balanța Justiției române'”.

Publicat: 21 11. 2012, 20:39
Actualizat: 21 11. 2012, 20:40