„Giveaway-ul anului!”. Prietenul lui Mitică Dragomir și rivalul lui Gigi Becali la titlul de cel mai bun om de marketing din rândul milionarilor a anunțat că orice român poate câștiga un bolid Ferrari dacă face acest lucru
Prietenul lui Mitică Dragomir, Paul Nicolau, cunoscut în mediul online ca Pescobar, a anunțat că orice român poate câștiga un Ferrari.
Paul Nicolau, alături de Lavinia și Ștefan Mandachi, a anunțat un giveaway excepțional: un bolid Ferrari, pe care-l va oferi dacă va ajunge la 777.000 de urmăritori pe Instagram.
Prietenul lui Mitică Dragomir a anunțat giveaway-ul anului. Orice român poate câștiga un bolid Ferrari
„Dragilor, trio de putere, aici la Suceava, în Bucovina. Gazda, nimeni altul decât Mandachi. Cum se zice, maestra de ceremonii, Lavinia. Şi eu, Pescobar. Facem luna de 31 de zile, că ne stă în putinţă, nu-i problemă. Cam atât s-a putut. Familia racilor e cea mai mare familie din România în momentul ăsta”, a spus Pescobar, într-un clip postat pe contul lui de Instagram.
Bunul său prieten Mitică Dragomir îl laudă pe Paul Nicolau pentru ideile sale de marketing.
„A fost plecat pe la Bruxelles, are o strategie cu care a dat lovitura vieții. E pe la Baia Mare acum, într-o lună de zile face Taverna Racilor în cel mai mare restaurant din județul respectiv. Se duce câte o lună în fiecare județ și stă o lună în restaurant…Dă bani mulți la câte 5, 6 oameni pe zi. Îi merge bine, dar știe să facă marketing… Îl bate și pe Gigi Becali, n-are egal în România. Vorbește limbi străine, este un tip isteț, care plătește și știe să facă marketing”, a precizat Mitică Dragomir, la Fanatik.
Paul Nicolau, despre Miriam Bulgaru: „O performanță de invidiat”
Pescobar a decis să o susțină financiar pe jucătoarea de tenis Miriam Bulgaru, după ce tânăra l-a impresionat la Țiriac Open Trophy și a obținut primul său titlu WTA.
„Această performanță de invidiat a lui Miriam, anume de a câștiga Țiriac Open Trophy, a fost făcută, așa cum se obișnuiește la sportivii români, pe forțele proprii. Adică, fără bănuți, banii provenind de acasă.
Pot să spun că devin primul sponsor privat al lui Miriam, cu suma de 30.000 de euro anual. O voi sponsoriza, deoarece eu cred că ea va avea o ascensiune către primele 100 jucătoare de tenis din lume.
Ea va ajunge în noiembrie, dacă nu erau acești nu mai ajungea, la șase turnee de WTA în America de Sud, costurile pentru aceste competiții fiind destul de mari. Noi facem tot posibilul ca să ajungă acolo.
În schimbul sumei de 30.000 de euro, Miriam va purta pe echipamentul de joc logo-ul «Pescobar». Logo-ul va apărea pe fore-hand-ul ei extrem de puternic”, anunța, recent, Paul Nicolau.