Hagi a căutat talente în Banat

Frig, ploaie și vânt. Micii fotbaliști în vârstă de 9-10 ani au luat repede contact cu sacrificiile din fotbalul mare, sub ochii mamelor înfofolite din tribună.

La Jimbolia, fostul tehnician al Stelei, Gică Hagi (foto), derulează a doua etapă a programului susținut de fundația sa și Vodafone, prin care încearcă să găsească marii jucători ai deceniului viitor. Ieri, pe o vreme ca de noiembrie, terenul mare s-a împărțit în două, iar echipele de șase plus portar au alergat cât au putut după minge. „Sunt frumoși, se dăruiesc, e bine că au ambiție. Și eu eram foarte ambițios când eram copil. Plângeam dacă pierdeam”, și-a amintit Gică Hagi.

„Regele” știe mult fotbal. Nu caută copii care să dribleze tot terenul sau să înscrie de la 30 de metri. Se uită după acei minijucători care  evoluează precum adulții. Care se dăruiesc și care știu când și unde să paseze.

Finala mare de la Jimbolia se joacă azi. Din Timișoara, Târgu Jiu sau Arad, fiecare puști visează la o excursie în Europa alături de Hagi. Superfotbalistul despre care i-a povestit tata.

Publicat: 05 04. 2008, 22:39