Hagi: „Am greșit plecând** de la Real Madrid la Brescia”

Pro TV Internațional împlinește joi zece ani de existență,
prilej cu care vedetele postului realizează o serie de interviuri
speciale, în campania „Români de zece”. Iată mai jos fragmente
dintr-un interviu cu Gică Hagi, care va fi difuzat integral de Pro
TV Internațional.

Știți deja că orice român în străinătate, când spune
România, reacția este „A, Hagi!”.

Am reprezentat România așa cum trebuie afară. Bineînțeles, ca să
devii cineva, trebuie să câștigi, să-ți creezi o carieră, titluri,
trofee care te fac să fii respectat.

Care erau tabieturile dumneavoastră înainte de
meci?

Sunt mai multe, tot timpul mi le-am schimbat. De exemplu, jucam
bine cu o pereche de ghete, jucam până le rupeam. Sau încălzirea o
făceam într-un anumit fel…

Care au fost modelele dumneavoastră în
sport?

Când eu jucam, pe timpul meu, țineam cu Steaua – erau Iordănescu și
Dumitru. Pe plan internațional era Cruyff.

Dacă ar fi să o luați de la capăt, ați urma același
traseu, ați lua aceleași decizii?

Absolut. Chiar dacă, la un moment dat, a fost o decizie să zicem
mai… greșită. Cum a fost trecerea de la Madrid în Italia, la
Brescia… Lăsând o echipă de calibrul Madridului pentru o echipă
ca Brescia a însemnat o decizie – probabil, la un moment dat, au
spus mulți – greșită.

Ce mesaj le transmiteți românilor care urmăresc Pro TV
Internațional?

Chiar dacă ești departe, te uiți la Pro TV Internațional. Noi
suntem cei din România care îi vedem pe cei de afară și cei de
afară sunt aproape de noi.

articol scris de Dana
ROGOZ

Publicat: 27 04. 2010, 09:31
Actualizat: 27 04. 2010, 14:07