Hagi caută Hagi**

Înainte să preia echipa națională, Gică Hagi „a născut” FC Viitorul Constanța. Acesta este numele unei echipe care va activa din sezonul viitor în Liga a III-a și care va fi practic fructul întregului proiect „Academia de Fotbal Gheorghe Hagi”.

„Vreau să rezolv prezentul și să clădesc viitorul”. Sub impulsul acestor cuvinte și-a început Hagi, oficial, munca la cel mai important proiect pentru tinerii fotbaliști din România. A prezentat ca un adevărat șef de șantier fiecare bucățică din proiect, de la structura bazei care urmează a fi pregătită, până la sistemul în care se vor antrena copii între 7 și 18 ani. Din când în când, zâmbea ușor încurcat, în timp ce încerca să ghicească părerile auditorilor despre noul său „copil”.

„Vreau să dau fotbalului înapoi o parte din ce mi-a dat el mie”, a fost una din replicile pe care Hagi le-a tot repetat. Apoi, a dezvăluit care a fost numele inițial: TTT. „Timp, tinerețe, talent”, explică tot el. A răspuns la multe întrebări, culmea, fără să fie întrebat. A dezvăluit ce exemple i-au servit drept model. „Luceafărul, pentru că au ieșit de acolo două generații excepționale, cea din Australia, din ’83, și cea a noastră, din ’94. Astea nu sunt întâmplări. Apoi, ne-am inspirat din structura Ajaxului. E cel mai de succes exemplu, dar nu l-am copiat, am luat doar ce e mai bun”.

La final, a tras și câteva concluzii. „Vom funcționa exact ca un club de fotbal. Avem marketing, avem conducere administrativă, avem departament de scouting. În plus, chiar dacă vom începe din Liga a III-a, vreau să promovăm”, a spus mândru Hagi. A strecurat și un vis: „Constanța merită să fie între primele patru din România”.

9 terenuri de joc va avea complexul Academiei

10 milioane de euro este valoarea investiției făcute



Academia Hagi va avea mai multe terenuri de pregătire și cantonament modern pentru jucători

 

Publicat: 07 04. 2009, 09:40
Actualizat: 07 04. 2009, 09:50