Ianis Hagi și Elena Tănase au vorbit despre accesoriul special pe care îl vor avea la nunta lor: „Nu se face fără!”. Cei doi vor dansa cu el toată noaptea
Dumunică, 14 iulie 2024, Ianis Hagi și Elena Tănase se vor cununa religios, iar seara vor celebra nunta lor cu un eveniment de amploare ce este programat la Palatul Știrbey din Buftea.
Înaintea petrecerii, pentru care s-a vehiculat că a scos din buzunare aproximativ 200.000 de euro, mijlocașul echipei naționale a mărturisit că va respecta tradițiile machedonești până la cel mai mic detaliu.
Ce este hlambura, accesoriul special pe care Ianis Hagi și Elena Tănase îl vor avea la nunta lor!
Ianis Hagi și Elena Tănase își vor uni destinele din punct de vedere religios în cursul zilei de duminică, 14 iulie 2024, după ce au făcut și cununia civilă la data de 25 decembrie 2023. Atunci, în cadrul unui local exclusivist din București, cei doi îndrăgostiți au organizat și o mare petrecere la care au participat aproximativ 400 de invitați, între care și o mulțime de fotbaliști, foști coechipieri și actuali prieteni ai lui Ianis.
Cu ocazia cununiei religioase de duminică, mijlocașul echipei naționale și soția sa, Elena Tănase, vor organiza o nouă petrecere impresionantă, poate chiar de o amploare mai mare decât cea din decembrie. Și asta pentru că s-a vehiculat că Hagi Jr. a scos din buzunare aproximativ 200.000 de euro pentru evenimentul care este programat să înceapă în a doua jumătate a zilei la Palatul Știrbey din Buftea.
Întrebați fiind de reporteri dacă vor ține cont de tradițiile machedonești, Ianis Hagi și Elena Tănase au mărturisit că le vor respecta până la cel mai mic detaliu și chiar au dezvăluit și un accesoriu important pe care îl vor avea la nunta lor. Este vorba despre hlmabura aromânească, un steag realizat înaintea nunții de familia mirelui și care este reprezentativ pentru machedonii de pretutindeni.
Da, cu siguranță (n.r. – vor respecta tradițiile). În primul rând la noi nunta nu se face fără Hlambură. Hlambura este steagul cu care dansăm toată noaptea. Noi îl facem din partea bărbatului, din partea băiatului. Se face hlambura cu o zi înainte, ne adunăm doar familia mea, iar apoi la nuntă se dansează cu hlambura, steagul. Și apoi ceva ce înseamnă foarte mult pentru noi, cred că este și moștenirea nașilor din partea părinților mei. Se dau din generație în generație. Bunici, părinții, copiii și așa mai departe. Așa cum și copiii noștri o să moștenească nașii de la noi. Este o tradiție care contează destul de mult într-o familie”, a declarat Ianis Hagi, citat de antena3.ro.
Aflată chiar lângă fiul lui Gică Hagi, Elena Tănase a confirmat și ea că toate tradițiile machedonești vor fi respectate cu mare bucurie:
Sunt tradițiile noastre și ne mândrim cu ele. Ne iubim tradițiile”, a spus tânăra.
Gigi Becali, așteptat din nou să facă show la nunta lui Ianis Hagi
Deși a transmis public că nu mai merge la nunți, deoarece nu îi place muzica și atmosfera de petrecere, Gigi Becali nu a putut sta departe de evenimentul organizat de Ianis Hagi. A fost și la petrecerea realizată cu ocazia cununiei civile, când a făcut senzație pe ringul de dans, iar acum își va face apariția și la evenimentul din data de 14 iulie.
Mă duc la Ianis la nuntă, la alte nunți nu mai merg. A avut băiatul lui Firea nuntă, nu m-am dus. Nu-mi mai place distracția. O să dansez, o să băgăm pe Tiktok”, Gigi Becali, la Digi Sport, despre petrecerea pe care Ianis Hagi și Elena Tănase o organizează în cinstea cununiei lor religioase.