Ilie Dumitrescu a dezvăluit că a câștigat mai mult din fotbal decât din imobiliare, în condițiile în care cel mai mare contract pe care l-a avut a fost de 2 milioane de dolari.
Fostul mare jucător susține că nu a lăsat ca terenurile „să ajungă la valoare maximă”.
Unul dintre cei mai apreciați analiști, Ilie Dumitrescu a explicat cum a făcut avere, având în vedere că a jucat atât în Premier League, la un nivel înalt, cât și în campionatul Spaniei.
„Am câștigat din fotbal mai mult decât din imobilare pentru că nu am lăsat acele terenuri să ajungă la valoare maximă. Cel mai mare contract al meu a fost aproape 2 milioane de dolari”, a spus Ilie Dumitrescu, după ce recent a fost prezent la filmul superb care prezintă realizările „Generației de Aur”.
Autorul unor goluri de generic la Campionatul Mondial din Statele Unite, Ilie Dumitrescu a dezvăluit unde a luat „lecții de pictură”.
„În Mexic am luat lecții de pictură. Nu am pictat niciun tablou, dar am avut șevalet. În schimb, am avut galerie de artă la Hanul cu Tei”, a spus Dumitrescu în podcast-ul lui Mihai Morar.
„Indiferent de obiectul de activitate sau de ce afacere deschizi, eu cred că este loc și pentru vacanțe, pentru tot ceea ce înseamnă momente frumoase în viața ta.
Aici, eu am mai spus-o de foarte multe ori, când am vrut să cumpăr clădirea – am vrut să fac o investiție în Centrul Vechi al Bucureștiului – când am fost foarte aproape să cumpăr am găsit aici activitatea asta. Aici se desfășura activitatea aceasta, consignația, casa de licitații, și pentru toată lumea care este mai apropiată de artă, acesta era un pol al artei în București. Și, am ținut activitatea în continuare”, și-a început discursul Ilie Dumitrescu.
„Mi-a fost puțin greu la început, pentru că veneam din alt domeniu, dar am fost sensibil la frumos și la artă și la un moment dat pot să scriu o carte cu câte lucruri frumoase mi s-au întâmplat aici la galeria de artă, apropo de tot ceea ce înseamnă activitatea asta”, spunea Ilie Dumitrescu, pentru ProSport, într-un interviu special acordat în 2022.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER