Ilie Dumitrescu, gata să revină în antrenorat. Prima sa opțiune, o echipă din Superliga: „Mi-am actualizat licența. Mi-am dat acordul celui mai bun prieten” | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Ilie Dumitrescu a antrenat ultima dată în 2010, însă cariera sa pe banca tehnică nu este, încă, istorie.

Fostul mare atacant al echipei naționale a României, Ilie Dumitrescu, a mers spre antrenorat după ce și-a agățat ghetele în cui, însă a abandonat această pistă în 2010, după ce și-a încheiat colaborarea cu Steaua. Echipa „roș-albastră” este ultima pe care a reprezentat-o și ca jucător, însă actualul analist TV recunoaște că există posibilitatea să revină pe banca tehnică, iar prima sa opțiune poate părea surprinzătoare.

În cadrul unui interviu pentru ProSport, Ilie Dumitrescu a spus că are licența de antrenor actualizată și așteaptă doar momentul ca prietenul său, Simion Apreutese, să o preia pe UTA ca investitor, pentru a reveni „în iarbă”.

Ilie Dumitrescu, gata să revină în antrenorat. Prima sa opțiune, o echipă din Superliga: „Mi-am actualizat licența. Mi-am dat acordul celui mai bun prieten”

Fostul mare internațional Ilie Dumitrescu nu exclude o revenire în antrenorat, cu toate că ultima dată a stat pe banca tehnică a unei echipe în 2010, la Steaua.

Analistul TV a stat de vorbă cu reporterul ProSport și a mărturisit că dacă planul prietenului său Simion Apreutese de a o prelua pe UTA va reuși el este dispus să îi antreneze pe arădeni.

„(n.r. Ați putea reveni pe banca unei echipe sau antrenoratul este un subiect închis pentru dumneavoastră?) Anul acesta mi-am actualizat licența. Nu știu… Deocamdată, e puțin mai complicat, dar pot să spun că mi-am dat acordul celui mai bun prieten al meu, Simion Apreutese, de a prelua împreună UTA Arad la un moment dat. El și-a dorit foarte mult să investească în fotbal, pentru că este din Arad, a reușit în afaceri și, cumva, vrea să întoarcă orașului. Vrea să fie un pol important în fotbal.

Și-a dorit foarte mult, au fost ceva discuții, momentan lucrurile au rămas în zona aia fără să… (n.r. fără să se concretizeze). Cred că la un moment dat el va face orice ca să investească acolo, pentru că acolo s-a născut și își dorește foarte mult să facă performanță.

(n.r. Vrea să preia clubul singur sau împreună cu alți investitori?) El, cumva, majoritar. Simion Apreutese iubește fotbalul, urmărește fotbalul, și își dorește să facă în orașul lui o echipă competitivă, cu obiective destul de îndrăznețe”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru ProSport.

Publicat: 27 10. 2022, 20:03
Actualizat: 27 10. 2022, 20:47