În noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unor controale de rutină, Ilie Dumitrescu a fost testat cu aparatul etilotest de Poliția Capitalei. Fostul atacant al „Generației de Aur” a fost oprit de birgada rutieră în toiul nopții și a avut ceva emoții.
În urma multiplelor incidente care au avut loc în trafic în ultimele luni, din cauza șoferilor care se urcă băuți sau drogați la volan, Poliția Capitalei a mărit numărul controalelor de rutină, în încercarea de a-i depista pe inconștienții care pun viețile altor oameni în pericol.
Un astfel de control a avut loc și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Un filtru al Poliției Rutiere din Capitală a oprit mai multe mașini pentru a-i testa pe șoferi.
Și, la un moment dat, printre autoturismele oprite de polițiști s-a regăsit și cel al lui Ilie Dumitrescu. Nici măcar fostul atacant al „Generației de Aur” nu a scăpat de etilotest, însă nu a avut nimic împotrivă în momentul în care a fost înștiințat că va fi supus unui test.
Ilie Dumitrescu a suflat în etilotest, iar rezultatul indicat de aparatul polițistului a fost zero. Totuși, analistul TV a avut ceva emoții, deoarece, potrivit Gandul.ro, certificatul de înmatriculare i-a fost scăpat pe jos și a ajuns sub caroseria mașinii. Însă, după ce a mutat ușor autoturismul în față, Ilie Dumitrescu și-a putut recupera documentul, după care a părăsit în liniște locația.
Clipul cu momentul în care Ilie Dumitrescu este supus alcooltestului poate fi văzut aici.
După plecarea lui Laurențiu Reghecampf în Arabia Saudită, la Al-Tai, Mihai Rotaru a rămas fără antrenor la Universitatea Craiova. Omul de afaceri l-a numit pe Corneliu Papură în calitate de interimar, însă ar putea aduce un nou tehnician principal în viitorul apropiat.
Ilie Dumitrescu i-a propus lui Mihai Rotaru să demareze negocierile cu Eugen Neagoe, fost antrenor în Bănie în intervalul ianuarie – iulie 2023.
„Dacă se merge pe aceeași gândire, ar trebui să-l pună pe Neagoe. Și cu Neagoe a mai lucrat. Și Reghe a mai început un proiect. Poate să vină Neagoe, acum, nu?
Nu cunoaște lotul? Păi, pe cine să pui? Nu trebuie să iei un antrenor care cunoaște foarte bine lotul, valoarea lor?
Craiova este un club important în România. Există posibilitatea să faci performanță. Reghe de ce s-a întors? Dacă Neagoe nu are angajament, nu poate să fie o soluție?
Trebuie să pui un antrenor care cunoaște din interior valoarea lotului. A început campionatul”, a spus Ilie Dumitrescu, conform Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER