Ilie Năstase, dezvăluiri despre relația cu Nelson Mandela. „Eu râdeam și făceam bancuri, iar lui îi plăcea asta!”

Ilie Năstase și-a adus aminte de întâlnirea pe care a avut-o cu Nelson Mandela, fostul președinte al Africii de Sud.

Fostul mare jucător de tenis din România care ajuns la 74 de ani a dezvăluit ce s-a întâmplat la micul dejun luat la reședința lui Nelson Mandela.

Mai mult, Ilie Năstase susține că a fost pe placul lui Nelson Mandela deorece aprecia faptul că se ținea de glume, chiar dacă fostul laureat al Premiului Nobel pentru Pace era o persoanlă simplă.

Ilie Năstase, dezvăluiri despre relația cu Nelson Mandela

„Nelson Mandela era un om foarte simplu. Stătea într-un orăşel numit Alexandra. Am fost la reşedinţa lui, dar avea şi un muzeu al lui unde acolo trebuia să mâncăm cu el micul dejun. Noi am fost cu un autobuz, erau vreo 80 de inşi. Am fost la el acolo, la Alexandra, şi era o căsuţă unde stătea el acolo, ceva modest.

Când am venit înapoi, masă mare, de 80 de persoane, masă lungă. Eu m-am aşezat lângă el, că eu râdeam şi făceam bancuri şi lui îi plăcea asta. Îmi spunea ‘măi, şmecherule’. Şi la un moment dat am fost puţin bine, toţi aşa, râdeam, nu ştiu ce, că erau şi ziariştii şi eu îi zic ‘Mister Mandela, am fost la dumneavoastră acasă şi nu v-am găsit acasă’.

Şi el zice: ‘măi şmecherule, nu mai stau de mult acolo, aici o să mă găseşti tot timpul’. I-am dat o poză şi i-am scris ‘mister Mandela, you are the best’. Îi plăcea de mine şi a zis că, a făcut o declaraţie incredibilă, a zis ceva de genul că sportul are puterea să schimbe lumea, nu politicul.

I-am zis că a stat 20 şi ceva de ani în închisoare şi a devenit preşedinte şi mă gândeam că nu i-a pedepsit pe cei din cauza cărora a ajuns în închisoare. El nu a pedepsit, a iertat, a avut puterea asta.

Era ideea că poţi să arunci o minge la nişte israelieni şi nişte palestinieni şi ăia nici nu mai ştiu de război, ăia joacă fotbal, cam aşa ar schimba sportul lumea. Sportul poate să unească oamenii mult mai uşor decât politicul„, a spus Ilie Năstase, pentru As.ro.

Publicat: 07 04. 2021, 09:15