Ilie Năstase, dezvăluire cutremurătoare: „Pe tata l-au bătut boxerii de la Dinamo! L-au chinuit securiștii. Am vrut să-l calc pe unul dintre ei cu mașina, dar nu l-am prins”

ilie nastase tata batut securitate
Vezi galeria foto - 10 poze

Ilie Năstase, primul lider ATP, a povestit un episod care l-a marcat pe viață. Tatăl său, Gheorghe Năstase, a fost arestat și bătut crunt de sportivi profesioniști: boxeri dinamoviști.

Scena s-a petrecut în 1959, iar părintele lui Ilie, Gheorghe Năstase, era colector la Banca Naţională. Mașina în care se afla a fost atacată de cinci bărbați mascați și o femeie, toți înarmați. Infractorii au luat toți sacii cu bani, suma fiind echivalentul a 250.000 de dolari.

„Jaful secolului trecut” în România a fost produs de „banda lui Ioanid”, hoții fiind prinși după două luni. Dar, Securitatea i-a „interogat” și pe cei doi angajați, șoferul mașinii denunțîndu-l drept complice pe Gheorghe Năstase, pentru a scăpa de bătăile crunte.

Tatăl lui Ilie era total nevinovat, dar a cunoscut teroarea în beciurile Miliției.

Ilie Năstase: „Știau unde să lovească, la ficat”

„Când ești copil, rănile sunt foarte adânci. Se adâncesc cu timpul, cred, pentru că am fost filați, nu aveam voie să mergem nici pe stradă. Cei care îl băteau pe tatăl meu… De aceea eu am o problemă cu… nu cu poliția, cu miliția. Nu am o problemă cu toți, cu ăia care l-au bătut.

Cei care îl băteau pe taică-meu erau sportivi, asta a fost cel mai greu să accept. Erau boxeri, cel care îl bătea, cred că Murețean îl chema, a murit. Erau niște luptători, pentru că ei știau unde să lovească, la ficat. Nu mai țin minte numele șoferului, cred că șoferul a murit de la bătaie, la miliție.

Când a ieșit, ne-am dus să-l luam de acolo, și a căzut pe jos când a claxonat o mașină. Lucrurile astea te marchează. Am vrut să mă răzbun, dar răzbunarea… eram prea mic. Cel care îl bătea pe taică-meu, unul dintre ei, era prieten cu fratele meu și ăsta a fost șocul meu cel mai mare. Când a crescut, el a plecat din România că, cine știe ce se mai întâmpla”, a dezvăluit Ilie Năstase, 74 de ani, la Kanal D.

Pe ăla care l-a bătut pe tata în arest am vrut să-l calc cu maşina, dar nu l-am prins. Aşa gîndeam eu atunci, cu mintea de adolescent. Acum nu ştiu dacă aş reacţiona la fel – Ilie Năstase

„Chiar dacă eram destul de mic, am înţeles imediat ce se întîmpla, fiindcă nu mai aveam de mâncare acasă. Cine s-o mai aducă, în absenţa tatei? Suferea, săracul, de inimă, dar l-au chinuit securiştii acolo incredibil. De la situaţia asta mi se trage mie ura faţă de Dinamo”, a punctat Năstase.

Toţi cei cinci bărbaţi din „banda lui Ioanid” au fost condamnaţi la moarte, fiind executaţi la data de 18 februarie 1960 la penitenciarul Jilava. Singura femeie, Monica Sevianu, a primit muncă silnică pe viaţă, apoi pedeapsa a fost comutată la 25 de ani. A ieşit însă din închisoare în 1964, cînd a beneficiat de o amnistie dată de Ceauşescu. A murit în Israel, acolo unde emigrase.

Publicat: 12 11. 2020, 09:01
Actualizat: 12 11. 2020, 09:01