Ilie Năstase rămâne condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fostul lider din tenis
Ilie Năstase rămâne cu pedeapsa de 9 luni și 10 zile de închisoare cu amânare, cu termen de supraveghere de 2 ani, după ce magistrații Curții de Apel București au decis menținerea deciziei din prima instanță, soluția de marți fiind, astfel, definitivă.
„Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul – inculpat NĂ‚STASE ILIE și de apelantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ‚ JUDECĂ‚TORIA SECTOR 1 BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.145/27.02.2019 a Judecătoriei
Sectorului 1 București. Definitivă”, se arată în minuta magistraților Curții de Apel București.
Soluția arată că magistrații de la Curtea de Apel București au menținut pedeapsa din prima instanță.
Ilie Năstase a fost condamnat, în februarie, de către magistrații Judecătoriei Sectorului 1, la 9 luni și 10 zile de închisoare cu amânare, cu termen de supraveghere de 2 ani.
La judecarea apelului, Ilie Năstase a cerut judecătorilor reducerea sentinței de 9 luni de închisoare, precizând, în fața magistraților Curții de Apel București, că regretă faptele și că până la 35 de ani nu a consumat alcool.
Polițiștii rutieri au fost nevoiți, la mijlocul anului 2018, să blocheze mașina lui Ilie Năstase din cauză că fostul jucător de tenis a plecat de pe loc după un schimb de replici cu un agent, chiar dacă acesta l-a somat să oprească și i-a cerut să se legitimize, a anunțat șeful Brigăzii Rutiere a Capitalei. Polițiștii au spus la acel moment că fostul jucător de tenis a refuzat să i se facă testul, a devenit agresiv cu polițiștii, motiv pentru care a fost necesară încătușarea acestuia și dus pentru recoltarea de probe biologice la sediul INML, unde a făcut totuși testul.
Fostului jucător de tenis i-a fost întocmit astfel dosar penal privind infracțiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice, a fost amendat și cu 1.000 de lei și a fost lăsat să plece acasă.
Ulterior, după câteva ore, Ilie Năstase a fost prins din nou în trafic, în zona Șoselei Ștefan cel Mare, când făcea un viraj stânga peste linia continuă, cu un scuter, fără a avea dreptul de a conduce. Pentru faptul că a trecut peste linia continuă, fostul jucător de tenis a fost amendat cu încă 1.305 lei și 6 puncte de penalizare.
Curtea de Apel a rămas în pronunțare și urmează să dea decizia definitivă în dosarul în care Ilie Năstase a fost condamnat la 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare, cu amânarea executării pedepsei, pentru că a fost prins conducând băut la volan și a refzuat prelevarea probelor biologice.