Apariție Incendiară! Cum și-au asortat Ilie Năstase și Ioana Simon hainele cu mașina de 240.000 de euro pe care fostul mare tenismen i-a dăruit-o soției sale | FOTO
Atunci când vine vorba de a-și răsfăța soția, Ilie Năstase știe foarte bine ce o face pe Ioana fericită. Cei doi se bucură des de momente romantice, chiar și pe o vreme rece, de toamnă. Recent, fostul tenismen și partenera lui și-au asortat paltoanele și au ieșit să se relaxeze la o terasă din București.
Conform jurnaliștilor de la CANCAN.RO, Ilie Năstase și Ioana Simion au ieșit la o terasă din zona Grădinii Zoologice, dar nu oricum, ci cu Bentley-ul de 250.000 de euro, pe care fostul mare tenismen i l-a făcut cadou soției sale.
Cum și-au asortat Ilie Năstase și Ioana Simon hainele la mașina Bentley
Cu outfit-uri corespunzătoare pentru toamnă, în paltoane gri, asortate cu Bentley-ul, zâmbitori și extrem de relaxați, Ilie și Ioana Năstase au petrecut câteva zeci de minute la terasă. Au stat de vorbă și au luat masa, după care s-au îndreptat către Bentley-ul parcat în fața localului.
Ilie Năstase i-a dăruit Ioanei un Bentley în valoare de 250.000 de euro
Ioana și Ilie Năstase formează un cuplu fericit, chiar dacă cei doi s-au mai „împuns” de câteva ori până acum. Chiar și nunta lor a stat sub semnul întrebării până în ultima clipă. Apoi, fostul tenismen i-a făcut cadou soției un Bentley în valoare de 240.000 de euro.
Totuși, cadoul fabulos a venit cu un sacrificiu. Fostul mare sportiv al României a renunțat la locuința sa din Cartierul Primăverii din București pentru a putea cumpăra mașina.
El a obținut pe casă aproximativ jumătate de milion de euro.Mașina de lux, un Bentley Continental GT Sport, în două uși, a fost una pe care Ioana a apreciat-o foarte mult, chiar dacă mai avea alte cinci „bijuterii” în garaj.
„De data aceasta, mașina e de la Ilie. Am primit cadou de la soțul meu o mașină pe care mi-o doream foarte mult. Acum două săptămâni, cineva a parcat în fața blocului un Bentley modelul acesta și am zis: «Wow, ce mașină frumoasă». Am fost imediat la reprezentanță și am luat-o pe loc. Mai am cinci mașini, diferite mărci, dar nu se compară cu aceasta. Este de vis”, avea să povestească Ioana Năstase.