IMAGINEA ZILEI | Primarul Timișoarei a luat tricoul din vitrină și a plecat cu el la sală :). Mesajul transmis de Nicolae Robu
Nicolae Robu, edilul Timișoarei, a postat pe contul său de Facebook o imagine neobișnuită pentru primar. Îmbrăcat în pantaloni scurți și cu un tricou al lui ACS Poli Timișoara încărcat cu semnături.
Robu este unul dintre cei mai activi politicieni pe rețelele de socializare. Constant, dialoghează cu timișorenii și nu numai pe diferite probleme cotidiene. Însă astăzi a reușit să surprindă pe toată lumea. Nicolae Robu s-a pozat în echipamentul lui ACS Poli Timișoara, în timp ce stădea pe o bandă de alergat:
„Săptămâna trecută, s-au împlinit 5 luni de când am făcut intervenția chirurgicală la hernia inghinală pe care o tot agravasem jucând fotbal ca și cum n-aș fi avut-o. Prin urmare, m-am reapucat de sport. Am început printr-o alergare pe bandă. Și ce plăcut a fost! Sper ca într-o lună să pot „raporta” primele goluri”, a fost mesajul postat de edilul Timișoarei.
Interesant este și tricoul pe care l-a îmbrăcat. Este vorba despre un echipament plin de semnături. De obicei, un astfel de tricou este ținut ca suvenir într-o vitrină sau pe un perete, însă Robu a ales să-l folosească la sală.