Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția! Cum a răsfățat-o pe Ioana Năstase, după ce femeia a dezvăluit că relația lor o face să trăiască în minciună și durere. FOTO EXCLUSIV

Imaginile anului cu romanticul Ilie Nastase in timp ce isi saruta cu foc sotia! Cum a rasfatat-o pe Ioana Nastase, dupa ce femeia a dezvăluit că relația lor o face să trăiască în minciună și durere. FOTO EXCLUSIV
Vezi galeria foto - 12 poze

Fotoreporterii ProSport l-au surprins pe Ilie Năstase într-o postură cu adevărat romantică, mai puțin obișnuită pentru legendarul jucător de tenis care este poreclit și „Nasty”.

Primul număr 1 mondial din istoria ATP nu s-a putut abține și a răsfățat-o pe soția sa, Ioana Năstase, de față cu toată lumea! Asta în ciuda faptului că partenera lui „Nasty” a declarat recent că relația amoroasă în care se află o consumă teribil.

De la agonie, la extaz! Ilie și Ioana Năstase, surprinși în ipostaze romantice de fotoreporterii ProSport

Ilie și Ioana Năstase continuă să formeze un cuplu, în ciuda faptului că cei doi trec deja de ani de zile printr-un carusel emoțional. Actuala parteneră de viață a lui „Nasty” a vrut să divorțeze în repetate rânduri și, per total, cei doi au fost implicați în o mulțime de dispute care au ajuns să țină capul de afiș al publicațiilor de tip tabloid.

În ultima perioadă nu s-a mai scris despre un potențial divorț, însă chiar și așa, prin intermediul unei declarații pe care a oferit-o recent, Ioana Năstase a spus că relația dintre ea și Ilie nu e doar lapte și miere. Din contră, este destul de dureroasă, după cum a afirmat femeia.

Însă, asta nu o oprește să zâmbească atunci când Ilie Năstase devine romantic și îi face câte o surpriză. Fotoreporterii ProSport i-au surprins pe cei doi în timpul unei ieșiri în oraș, la cumpărături, iar „Nasty” a răsfățat-o pe partenera sa cum se cuvine. Primul lider din istoria ATP i-a cumpărat Ioanei flori, dar și o atenție de la brandul Nissa, care produce articole vestimentare și diverse accesorii pentru doamne și domnișoare. În plus, așa cum se poate observa în galeria foto a articolului, Ilie Năstase și-a arătat cel mai tare latura romantică în momentul în care a sărutat-o cu foc pe soția sa pe obraz.

În mai toate pozele surprinse de fotoreporterii ProSport se poate observa faptul că Ioana Năstase zâmbește și este binedispusă. Postură care este în antiteză cu ultimele declarații oferite de femeie.

Ioana Năstase: „E dureros ce mi se întâmplă”

Într-un interviu acordat pentru revista Click, Ioana a declarat că relația dintre ea și Ilie Năstase este departe de a fi perfectă. Femeia s-a plâns de faptul că este la capătul puterilor și a avertizat că va veni momentul în care va putea spune mai multe public despre clipele grele prin care a trecut și, aparent, trece în continuare:

„Am niște supărări în suflet care mă macină de ceva timp. Eu am fost și sunt genul de femeie care a mascat foarte multe lucruri. Am foarte multe dureri sufletești, dar o să vină și ziua când o să vorbesc despre tot ce se întâmplă în mariajul meu.

Chiar și așa, în ciuda problemelor, nu se pune vorba de un divorț. Simt că am sufletul foarte încărcat. A trebuit să fac foarte multe lucruri împotriva voinței mele.

Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul. Este dureros ce mi se întâmplă. Nu mai pot”, a declarat Ioana Năstase, potrivit Click.

Ioana și Ilie Năstase sunt căsătoriți cu acte din primăvara anului 2019.

Publicat: 08 05. 2024, 15:40