Gigi Becali își pregătește strategia de transferuri pentru perioada de mercato din vară și caută „creier” pentru mijlocul FCSB, în timp ce Elias Charalambous s-a întâlnit cu Hakan Calhanoglu de la Inter, dar și cu alt fotbalist din Serie A.
Elias Charalambous a luat vacanță după ce a acceptat să i se scadă din salariu și să rămână pe banca tehnică a lui FCSB, echipă care ratat câștigarea titlului în sezonul 2022-2023 după ce a fost învinsă de Farul Constanța la Ovidiu, scor 3-2.
După ce a plecat din România, Elias Charalambous și-a dat întâlnire cu doi fotbaliști care joacă în Serie A, un fundaș care poate juca pe stânga și pe dreapta, dar și cu mijlocaș central.
Antrenorul lui FCSB și-a dat întâlnire cu Charalampos Lykogiannis (29 de ani), fundașul stânga grec care a ajuns la Bologna în iulie 2023 și care mai are contract cu echipa din Serie A până în iunie 2024, iar apoi a luat cina cu Hakan Calhanoglu, mijlocașul defensiv cotat la 35 de milioane de euro de la Inter.
Imaginile cu Elias Charalambous împreună cu Charalampos Lykogiannis (29 de ani/ Bologna) și Hakan Calhanoglu (29 de ani/ Inter) au fost publicate pe Instagramul antrenorului de la FCSB și au devenit rapid virale.
Hakan Calhanoglu (29 de ani) a ajuns la Inter pe 1 iulie 2021 și mai are contract cu Inter, formația din Serie A care va juca finala Champions League cu Manchester City sâmbătă, 10 iunie, ora 22.00, până pe 30 iunie 2024. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 35 de milioane de euro a mai jucat la Bayern Leverkusen, Hamburg SV, Karlsruher SC, Mannheim și PSV Mannheim.
În sezonul 2022-2023, Hakan Calhanoglu a jucat pentru Inter în 47 de meciuri, dintre care 32 în Serie A, 11 în Champions League, 1 în Supercupa Italiei și trei în Cupa Italiei, a dat patru goluri și a oferit opt pase decisive. Alături de Inter a câștigat de două ori Cupa Italiei (2021-2022 și 2022-2023) și de două ori Supercupa Italiei (2021-2022 și 2022-2023).
Charalampos Lykogiannis (29 de ani) este fundașul stânga al celor de la Bologna, echipă la care a ajuns pe 1 iulie 2022. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 1,5 milioane de euro mai are contract cu formația din Serie A până în iunie 2024.
Acesta a jucat în sezonul 2022-2023 în 24 de meciuri și a dat două goluri, iar în trecut a mai jucat pentru Cagliari Calcio, Sturm Graz, Olympiacos, Ergotelis și APO Levadiakos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER