Incredibil! Ronaldinho a postat un clip video în care își laudă colegul de celulă, un traficant de droguri | VIDEO
Ronaldinho (40 de ani) este închis în spatele gratiilor într-o închisoare din Paraguay, de la începutul lunii martie, după ce a încercat, împreună cu fratele său, să intre cu un pașaport fals în țara sud-americană. Legenda Barcelonei a postat un clip video din penitenciar, în care îi transmitea un mesaj familiei colegului său de celulă, Pablo Cesar Moraes.
„Bună ziua tuturor celor din familia Moraes. Sunt aici cu colegul meu, atacantul meu, Pablo. Joacă foarte bine. Suntem împreună! În curând vom juca din nou”
Pablo Cesar Moraes a fost în închis în luna septembrie, după ce a fost prins că era membrul unui grup care făcea trafic de droguri în Paraguay.
Ronaldinho și-a petrecut ziua de naștere în pușcărie
Pe 21 martie, Ronaldinho a împlinit vârsta de 40 de ani, iar colegii de celulă au încercat să-i aline suferința, aducându-i friptură și tort.
„E foarte trist, furios chiar. Mi-a zis: «De ce se comportă oamenii aceștia așa cu mine? Nu mă voi mai întoarce vreodată în Paraguay»”, a spus Fernando Lugo, prieten cu Ronaldinho, potrivit The Sun.
Ronaldinho încă se află în arest, după ce autoritățile din Paraguay au depistat că fostul fotbalist a intrat în țară cu un pașaport fals. Lionel Messi, fostul său coleg de la Barcelona, a angajat mai mulți avocați pentru a încerca să-l ajute pe Ronaldinho. Nu mai puțin de 4 milioane de euro a plătit argentinianul avocaților drept onorariu.
Samuel Eto’o, mesaj emoționant cu ocazia zilei de naștere a lui Ronaldinho
Fostul coechiper al lui Ronaldinho la Barcelona, Samuel Eto’o, i-a transmis un mesaj emoționant acestuia de ziua lui:
„Bună, frate! Nu am cuvinte, nici nu știu ce să spun. Vorbim cu toții, să vedem cum te putem încuraja. Ești fratele meu, prietenul meu. Nu îmi pot imagina prin ce treci, pot doar să îți cer să ai tărie și să te rogi.
Sper ca totul să se rezolve curând, deoarece ești cu adevărat o persoană bună și un prieten bun. Eu te iubesc foarte mult și poți conta pe mine cu orice ai nevoie. Orice pot face, o să fac! Și dacă nu pot să fac, voi cere ajutor unui prieten”, a transmis Samuel Eto’o pe Instagram.