Interviu cu Stefan Nikolic, atacantul cu care FCSB făcea „miracole” în Europa. Cum a ajuns să joace în Liga 3 din România | EXCLUSIV
Vi-l mai amintiți pe Stefan Nikolic? A făcut parte din ultima mare echipă europeană pe care a avut-o FCSB. Era atacantul echipei lui Reghecampf care ajungea să elimine Ajax și să învingă Chelsea. Cine s-ar fi gândit că la 33 de ani atacantul muntenegrean va juca pentru FC Zalău?
Interviu cu Stefan Nikolic, atacantul cu care FCSB făcea „miracole” în Europa. Cum a ajuns să joace pentru FC Zalău
Nikolic explică decizia surprinzătoare de a semna cu un club din Liga 3 din România și vorbește despre momentele frumoase și greșelile făcute în perioada FCSB. Atacantul care a luat ultimele două titluri ale echipei lui Gigi Becali nu-și explică de ce FCSB n-a mai câștigat campionatul de atunci. Nikolic a schimbat 18 echipe din 2014, de când a părăsit FCSB și a ajuns să joace chiar și în Malaezia.
ProSport: Stefan Nikolic, cum e la Zalău?
Stefan Nikolic: Bine. Foarte fain. E atmosferă faină și așteptăm jocul. Vine Craiova și va fi un meci spectacol. Am scris o mică istorie. Sper să ne bucurăm, alături de suporteri.
Cum ai ajuns să joci la Zalău? A fost ciudat să aflăm că te-ai dus acolo.
Păi și pentru mine era ciudat înainte. Nu știam mult despre echipă, înainte. Bogdan Miron, fostul meu coleg de la Sepsi m-a sunat și m-a întrebat dacă vreau să vin. Mi-a spus că este o echipă care vrea performanță și s-a dovedit prin condiții, prin conducere și tot ce înseamnă lucrurile din jurul fotbalului că a avut dreptate. Suntem pe primul loc și vrem să promovăm. Prima dată i-am zis nu vreau, dar când am stat de vorbă mi-au propus un proiect frumos și mă bucur că am acceptat.
La 33 de ani joci în Liga 3. Nu ai mai fi putut juca în Liga 1?
Nu contează anii, depinde cum e corpul. De ce să nu pot? Nu e vorba de asta, dar lucrurile depind și de accidentări sau de ce sezon ai avut. E ca în viață, o dată ești sus, o dată ești jos.
Unde erai când te-a chemat fostul tău coleg la Zalău?
Eram în Muntenegru în prima ligă și situația a fost nașpa. Banii nu erau la timp și am decis să plec.
„Nu pot să-i recomand lui Becali alt atacant în afară de mine”
Ți-e dor de astfel de meciuri ca cel de mâine cu U Craiova, o echipă de Liga 1?
De dor nu mi-e dor, dar o să fie meci frumos. Îl tratăm ca pe un meci ca oricare. Ei sunt favoriți, dar avem șansa noastră. Pentru mine nu e ceva nou. Nu e nimic de pierdut. Să ne bucurăm de fotbal.
Ai două titluri cu FCSB.
Două titluri și o Supercupă.
De ce nu mai ia FCSB titlul?
Sincer, nu prea am mai urmărit. Dar știu că din 2015 n-a mai luat, parcă. E păcat pentru că e echipa cu cea mai mare tradiție și nu mi se pare normal. Dar sper să rupă ghinionul anul ăsta. Nu sunt eu potrivit să spun de ce nu mai câștigă. Nu prea am mai urmărit, nu cunosc mulți jucători, în afară de Radunovic, cu care am jucat și la națională și de Chiricheș, cu care am jucat. Am urmărit recent și am văzut că au câțiva jucători foarte buni. În multe meciuri s-au împiedicat pe final.
Îi poți recomanda un atacant lui Gigi Becali?
Nu pot să recomand altul în afară de mine (râde).
Erou cu Larnaca și cu escapade nocturne: „Nu duceam o viață de profesionist în afara terenului”
Cele mai frumoase momente ale carierei au fost la FCSB?
Pot să zic că da. Au fost momente frumoase, cu rezultate. Mereu sunt și momente frumoase și neplăcute.
Ai și momente pe care le regreți din acea perioadă?
Am fost tânăr și niște lucruri trebuiau gestionate cu cap. Am greșit și eu de câteva ori, dar ne bucurăm de ce a fost frumos.
La ce te referi?
Poate nu duceam o viață de profesionist în afara terenului. Dar nu îmi pare rău. Trebuie să învățăm din greșeli.
Meciul cu Ajax a fost cel mai frumos trăit la FCSB?
Pentru mine a fost cel cu Larnaca, când am dat două goluri și am calificat echipa în primăvara europeană. A fost de neuitat, la fel și cu Ajax…au fost multe meciuri frumoase.
De ce ai fost la atât de multe echipe?
Nici eu nu mai știu la câte am fost. Au fost accidentări, țări care nu mi-au plăcut… Viața. Așa a fost soarta. Nu îmi pare rău pentru că am văzut ceva nou. Am descoperit multe și mereu am dat 100%.