Ioan Niculae nu mai e cel mai bogat român, dar Ovidiu Toma, ginerele fostului patron de la Astra Giurgiu, rupe cu averea sa din criptomonede!
UNTOLD Dubai e în plină desfășurare, iar Toma a fost surprins la masă cu mai multe persoane influente din România, printre care și un fost director adjunct de la SRI.
Florian Coldea este fostul director din cadrul Serviciului Român de Informații care s-a refugiat la masa lui Ovidiu Toma, după ce a avut parte de un incident neplăcut.
Sergiu Diacomatu, fost șef la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a avut ceva divergențe cu Coldea în trecut, după ce acesta din urmă i-a făcut un dosar penal în vremea în care amândoi se aflau în funcțiile menționate anterior.
Astfel, conform Cancan.ro, după ce l-a ochit la petrecere, Diacomatu a simțit momentul oportun și i-a turnat un pahar cu băutură direct în cap. După evenimentul cu fostul său „rival”, Coldea s-a refugiat la masa ginerelui lui Ioan Niculae, Ovidiu Toma.
Devenit foarte cunoscut în lumea mondenă din România, dar și în domeniul de business, datorită succesului cunoscut în afacerile cu criptomonede, Toma l-a primit pe Coldea la el în separeu și au continuat petrecerea împreună.
Numele lui Ovidiu Toma revine în atenția publicului monden la câteva luni după ce a fost șantajat de temutul clan Caran.
După ce o acțiune amplă coordonată de DIICOT s-a axat pe scoaterea la iveală a mai multor informații despre clan, o serie de convorbiri telefonice au fost interceptate, iar astfel s-au descoperit legături între Carani și ginerele lui Ioan Niculae.
La vremea respectivă, se aflase că interlopii din clanul Caran intraseră în posesia unor bunuri de mare valoare deținute de Ovidiu Toma: un Bentley și un Ferrari, două dintre „bijuteriile” din garajul său. Caranii au încercat să-l șantajeze pe Toma, care la rândul său a ripostat amenințându-i cu intervenția Poliției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER