Ioan Timofte, în atenția procurorilor DIICOT într-un dosar de cămătărie. Prejudiciul depășește 3,5 milioane de euro
Fostul fotbalist Ioan Timofte se numără printre persoanele care urmează să fie audiate în dosarul de cămătărie în care au loc 18 percheziții. Împrumuturile ajungeau și la 500.000 de euro, iar după ce rămâneau fără case, unele victime au rămas să stea în chirie și au plătit și 15.000 de euro.
Potrivit unor surse judiciare, patru persoane au ajuns la audieri până la ora transmiterii acestei știri, respectiv trei bărbați și o femeie.
Unul dintre cei care au ajuns la sediul DIICOT Timișoara este unul dintre frații Martinescu, suspectați că ar conduce gruparea. Acesta a declarat presei că nu știe de ce a fost adus și crede că este un abuz al Poliției, el nu se ocupă de cămătărie, pentru că nici măcar nu are o casă, locuind la sora sa.
Polițiștii au descins în 17 locații din Timișoara și județul Suceava, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectat de constituire a unui grup infracțional organizat, cămătărie, evaziune fiscală și spălare de bani.
Sursele citate spun că din investigațiile de până acum a reieșit faptul că gruparea era condusă de Tuță Martinescu, zis „Profesorul” și fratele său Artur. Aceștia aveau mai mulți intermediari care se ocupau de identificarea și racolarea victimelor – persoane care dețineau clădiri importante în Timișoara și care aveau nevoie de bani.
Victimele erau obligate să semneze contracte de împrumut, cu dobânda inclusă în sumă, cu termene de returnare foarte scurte, garanție fiind puse imobilele victimelor. Cămătarii refuzau orice altă negociere ulterioară, nefiind de acord ca, de exemplu, victimele să vândă ele vilele pentru a returna banii.
Când expira termenul, imobilele erau executate rapid și ajungeau la membrii grupării. Împrumuturile ajungeau și la 500.000 de euro, iar după ce rămâneau fără case, unele dintre victime au rămas să stea în chirie și să plătească celor din clanul Martinescu sume care au ajuns și la 15.000 euro.
Anchetatorii au identificat în perioada 2010 – 2017 nu mai puțin de 30 de persoane care au fost victimele cămătarilor. Suspecții vor fi aduși la audieri la sediul DIICOT Timișoara.
17 persoane vor fi aduse la audieri, iar printre cei pentru care există mandat de aducere este și fostul fotbalist Ioan Timofte.
Procurorii DIICOT fac, vineri dimineața, 18 percheziții la Timișoara și Suceava într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectat de constituire a unui grup infracțional organizat, cămătărie, evaziune fiscală și spălare de bani.
„S-a reținut faptul că, în perioada 2010-2017, s-a constituit un grup infracțional organizat de mari dimensiuni, care a acționat coordonat pe raza mun. Timișoara și Suceava, având ca scop desfășurarea de activități infracționale constând în acordarea de împrumuturi de sume de bani, prin contracte perfectate