Ion Țiriac a dat mega-lovitura financiară și e din nou cel mai bogat român! Averea magnatului a „explodat” în vreme ce fondatorul UiPath, Daniel Dineș, ar fi pierdut 1,3 miliarde de dolari!

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Ion Țiriac a dat o nouă bombă financiară și este din nou cel mai bogat român, după ce a încheiat o nouă afacere.

Fostul jucător de tenis are o avere estimată la nu mai puțin de 2.1 miliarde de dolari, potrivit publicației financiare Forbes.

Ion Țiriac este din nou cel mai bogat român după ce a dat o mega-lovitură financiară

Ion Țiriac a redevenit cel mai bogat român, după ce averea lui Daniel Dineș a intrat într-un trend ascendent. Cel din urmă a pierdut nu mai puțin de 30 la sută din valoarea acțiunilor companiei UiPath. Astfel, averea lui Daniel Dineș a scăzut de la 2.7 miliarde de dolari, la numai 1.4 miliarde de dolari. Problemele din cadrul companiei l-au obligat pe Daniel Dineș să ocupe din nou funcția de CEO al firmei.

Astfel, Ion Țiriac ocupă primul loc în topul celor mai bogați români, cu 2.1 miliarde de dolari, iar pe poziția secundă se află Dragoș Pavăl, cu o avere de două miliarde de dolari, conform clasării realizate de Forbes.

Ion Țiriac, despre regretul din viața sa personală

În trecut, Ion Ţiriac a discutat în presă despre nepoţii săi. Omul de afaceri român a transmis că un mare regret al său este că nu a avut ocazia să petreacă mai mult timp atât alături de copii, cât de nepoţi.

„(Sunteţi un bunic bun?) Cred că sunt un tată şi un bunic mediocru. Eu nu am lucrat cu program 8-16, ca să mai am timp de viaţa mea, eu muncesc şi acum 26 de ore pe zi. Dar încerc să mă împart cât pot cu ăia mici, care sunt senzaţionali”, a declarat Ion Ţiriac, potrivit GSP.

Miliardarul are în garaj două exemplare de Rolls Royce de colecție

Ion Țiriac deține două modele de colecție de Rolls Royce Phantom IV, construite în prima jumătate a anilor ’50, iar modelul a fost produs în număr extrem de redus, iar proprietarii acestor automobile sunt oameni din cea mai înaltă clasă socială.

„Rolls Royce Phantom IV a fost construit în 1953-1954, ceva de genul. Au fost construite 16 bucăți! Două au fost de test și au fost distruse imediat după. Atunci, Rolls Royce construia șasiul și motorul, iar tu îți făceai caroseria.

Cred că trei sau patru de atunci au fost construite exact ca cel de aici, Aga Khan (n.r. din Țiriac Collection). Cred că Regele Angliei are două, cred că Regele Spaniei are două sau trei dintre ele, pentru că erau vândute doar familiilor regale. Unul care i-a aparținut lui Saddam Hussein a dispărut, unul la Șahul Persiei a dispărut…

Faptul că am Phantom IV mă face unic în lume. Știu că sunt vreo două bucăți la privați, dar nu au vrut să le vândă pentru că le-aș fi cumpărat”, a spus Ion Țiriac, într-un interviu pentru Iam Sport.

Publicat: 30 06. 2024, 21:45
Actualizat: 30 06. 2024, 21:46