Ion Țiriac face praf decizia de a desființa Ministerul Sportului: „Îmi sângerează inima! Suntem o agenție de gunoi, ce suntem? Revoluție totală”

Ion Țiriac a făcut praf decizia de a desființa Ministerul Sportului, care s-a transformat acum în Agenția pentru Sport, condusă de Elisabeta Lipă.

Ion Țiriac a făcut praf decizia de a desființa Ministerul Sportului

Afaceristul consideră că sportul românesc a ajuns într-un punct critic, iar pentru a fi salvat, trebuie supus unei revoluții totale, începând de la nivelul de copii și juniori și până la cel mai avansat grad.

Țiriac crede că singurul aspect pozitiv în noua Agenție pentru Sport este prezența Elisabetei Lipă în conducere, însă are anumite dubii legate de modul în care aceasta a fost numită în funcție.

„Zău că îmi sângerează inima când văd că suntem o agenție… de turism sau una de gunoi, ce suntem?! Noi, sportul? Epoca noastră e de 10 ori mai bună decât cea a comunismului, a lui Ceaușescu. Dar sportul e într-o groapă.

Dacă nu facem o revoluție totală, începând de la grădiniță, nu avem nicio șansă. Singurul lucru pozitiv e că e Lipă acolo, un om din sport.

Dar cred că e pusă politic, iar un om politic pus nu poate face nimic. Sportul este totul, viață, sănătate. Nu avem de unde culege pentru că nu am semănat”, a spus Ion Țiriac, potrivit As.ro.

Camelia Potec, discurs manifest după desființarea Ministerului Sportului

„(Ce trebuie să schimbe noua agenție?) Sunt foarte multe lucruri. Trebuie să vedem cine o să conducă această agenție, am înțeles cu acum este și lista cu miniștri, cu secretarii… Nu am văzut cine va conduce această agenție, o să fie un secretar de stat, dar eu sper să fie un om din sport care să cunoască problemele sportului, iar dacă nu, atunci să fie un om deschis la minte să asculte părerea celor din sport pentru a funcționa spre normal.

Există niște proiecte care trebuie să le continuăm, avem nevoie de la finanțare până la o funcționalitate a tuturor programelor și proiectelor… Problemele sunt urgente, majore și multe. Trebuie să ne îndreptăm către direcția propusă, adică să lucrăm cu toții pentru sportivi pentru ne reprezenta cu cinste și să avem o generație sănătoasă”, a spus Camelia Potec.

(Cum a fost relația cu Eduard Novak?) „Cu bune și rele. Nu pot să spun că relația dinte natație și domnul ministru a fost una extraordinar de proastă, au fost momente bune, au fost momente în care ne-a întins mâna și ne-a sprjinit, chiar dacă asta s-a întâmplat târziu. Am păstrat o legătură corectă, dar a avut și dânsul momentele în care nu se uita către sportul nostru de performanță, Nu pot să spun că a fost o relație foarte rea, ci una cu probleme pe parcurs, dar care s-au rezolvat”, a spus Camelia Potec.

Publicat: 25 06. 2023, 20:56