Ion Țiriac și-a cumpărat avion de peste 60.000.000 de euro. „Am stat în cușcă 5 ore”

Ion Țiriac și-a cumpărat avion de peste 60.000.000 de euro. „Am stat în cușcă 5 ore”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mare pasionat de avioane, pe care le pilotează în mod constant, Ion Țiriac a dezvăluit că recent și-a achiziționat o astfel de aeronavă pentru care a achitat 60.000.000 de euro.

Miliardarul român susține că pentru a putea avea voie să piloteze este supus periodic la teste fizice și medicale, iar pentru acest lucru a fost nevoit să stea timp de cinci ore într-un simulator de zbor.

Magnatul Ion Țiriac și-a achiziționat un avion de peste 60.000.000 de euro și, pentru a-l pilota, a fost nevoit să stea cinci ore în simulator

Cel mai bogat român, mare pasionat de avioane, tocmai ce și-a cumpărat un avion pe care a achitat 60 de milioane de euro. Practic, Ion Țiriac și-a schimbat vechiul avion, cu unul mai nou, care dispune de capacitate mai mare de zbor

Pentru a-l putea „cravașa”, magnatul este nevoit să treacă periodic prin anumite teste fizice și medicale. În fiecare an trebuie să dea proba simulatorului, fiind nevoit să stea câte cinci ore în habitaclu care simulează zborurile reale. Și mai des, o dată la șase luni, Țiriac este supus testelor medicale, fără acestea neavând voie să piloteze avioane.

„Mi-am luat medicalul acum trei săptămâni, iar acum zece zile am stat în cușcă cinci ore, în simulator la Dubai, că nu mai fusesem de mult în simulator. În fiecare an trebuie să fac aceste teste, pentru că altfel nu am voie să pilotez, iar medicalul trebuie să-l fac la șase luni. Cât timp am medicalul, nu am niciun fel de problemă. Am și copilot, normal. Avioanele pe care le pilotez eu, nu sunt single pilot.

Eu am acum un avion care mă duce la Beijing. De aici la Hong Kong. 14 ore! Am un avion, care e aproape nou, am schimbat cu altul, care ăsta zboară cu 1000 de mile mai mult. L-aș vinde, dacă doriți. Un avion din ăsta nou costă vreo 60 de milioane de euro. Acesta este un avion relativ nou. După 15 ani îl desface complet și îl pune înapoi, ca să vadă dacă are ceva. Avionul iese nou, zero kilometri. Dacă vrei să-l vinzi, nu mai iei 20 de milioane pe el”, a spus Ion Țiriac la „Prietenii lui Ovidiu”.

Plătește anual o adevărată avere numai pe asigurarea avionelor

Ion Țiriac și-a înființat o companie aviatică încă din 1997, iar flota sa are în componență trei aeronave și un elicopter. Miliardarul dezvăluie că această pasiune vine în paralel și cu costuri pe măsură. El achită anual 1,5 milioane de euro numai pentru asigurarea aeronavelor, scrie as.ro.

„Vedeta” flotei sale a fost până de curând avionul Bombardier G5000, care l-a costat pe Ion Ţiriac 30 de milioane de euro, și a fost schimbat pe cel nou, pe care îl deține acum.

„Pilotez pentru că nu am bani de doi piloți. Acum câteva zile am venit de la Madrid cu mine la manșă. Copilot să fie altul, eu sunt comandant, stau în stânga. Am mai multe avioane, nu doar unul. Am mai dat un avion și Crucii Roșii că nu aveau cu ce să transporte bolnavii. L-am făcut cadou, dar nu contează asta. Primul care nu știe ce valoare are banul înseamnă că nu îl merită”, declara în trecut legendarul jucător de tenis.

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bărbat atacat de urs pe o stradă din Predeal
Bărbat atacat de urs pe o stradă din Predeal
Ce și-a cumpărat omul de afaceri găsit mort într-o parcare din București înainte de tragedie 😲
Ce și-a cumpărat omul de afaceri găsit mort într-o parcare din București înainte de tragedie 😲
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Am pierdut cel mai iubit actor. A fost emblematic. Doliu în televiziune după moartea sa
Am pierdut cel mai iubit actor. A fost emblematic. Doliu în televiziune după moartea sa
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×