Ion Țiriac, fost jucător de tenis și om de afaceri, a anunțat că nu va face diferențe între copiii săi și a dezvăluit că va împărți averea în mod egal.
Ion Țiriac a stabilit cum își va împărți averea: „Va fi împărțită în 33 de părți egale. Toată lumea va primi aceeași sumă.”
Ion Țiriac, cel mai bogat om de afaceri din România, a vrut să se asigure că nu vor exista certuri între cei trei copii legitimi ai săi: Ioana Natalia, Karim Mihai și Ion Ion Țiriac. Prin urmare, fostul jucător de tenis a spus că va împărți averea în mod egal și a dat de înțeles că fiecare dintre copiii săi va primi exact aceeași sumă de bani.
„Mereu mi-au plăcut femeile, nu pot să explic acum din ce motiv. Am 3 copii legitimi, dar am 33 în total. Nu îmi poartă numele, dar după dispariția mea, averea va fi împărțită în 33 de părți egale. Toată lumea va primi aceeași sumă. Dacă le cade totul din cer, vor avea unele dizabilități”, spunea Ion Țiriac, fost jucător de tenis, potrivit rosario3.com.
Ion Țiriac, cel mai bogat om de afaceri din România, rămâne pe prima poziție
Potrivit topului Forbes, Daniel Dineș a pierdut peste un 1 miliard de dolari, iar Ion Țiriac, fost jucător de tenis cu o avere de 2 miliarde dolari, a rămas pe primul loc în topul celor mai bogați afaceriști români.
Dragoș Pavăl, fondatorul companiei Dedeman, se află pe locul 2 și are o avere de 1,7 miliarde dolari. Adrian, fratele său, este abia pe locul 6 și deține o avere în valoare de 1,1 miliarde de dolari. Pe locurile 3, 4 și 5 se află Daniel Dineș, Ion Stoica, respectiv Matei Zaharia.
- Ion Țiriac – 2 miliarde de dolari.
- Dragoș Pavăl – 1,7 miliarde de dolari.
- Daniel Dineș – 1,6 miliarde de dolari.
- Ion Stoica – 1,2 miliarde de dolari.
- Matei Zaharia – 1,2 miliarde dolari.
- Adrian Pavăl – 1,1 miliarde de dolari.