Irina Deaconescu, iubita lui Cristi Manea, a decis să facă o schimbare radicală de look și să-l surprindă pe fotbalistul CFR-ului înaintea meciului cu FCSB.
CFR Cluj primește vizita celor de la FCSB azi, ora 21.00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, în etapa 13 din Liga 1, iar Irina Deconescu i-a făcut o surpriză de proporții fundașului campioanei României înaintea partidei cu liderul din campionat.
Vloggerița care i-a dăruit o fetiță lui Cristi Manea a decis să facă o schimbare de look după ce a devenit mămică, iar transformarea este una radicală.
Irina Deaconescu este cunoscută de toți fanii ei pentru părul lung și blond pe care îl avea, dar vloggerița a decis să renunțe la această culoare.
Astfel, cea care îi va deveni soție lui Cristi Manea a ales să revină la brunet și a explicat de ce. Tânăra mămică a optat pentru culoarea naturală a părului deoarece nu mai avea timpul necesar ca să își îngrijească podoaba capilară.
Cristi Manea o va vedea pe „noua” Irina Deaconescu abia după meciul pe care internaționalul român îl va juca azi, ora 21.00, cu FCSB, în etapa 13 din Liga 1.
Fundașul campioanei României va avea ocazia să se dueleze cu foștii săi coechipieri de la FCSB, echipă cu care semnase pe 2 septembrie 2019 și la care a stat până în ianauarie 2020. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a jucat în patru meciuri pentru fosta vicecampioană a României, iar Gigi Becali a decis să renunțe la serviciile sale. Astfel, Cristi Manea a revenit la CFR Cluj.
Cristi Manea a fost cumpărat de CFR Cluj de la Apollon Limassol cu 400.000 de euro în luna septembrie a anului 2020 și mai are contract cu formația din Gruia până în vara anului 2024.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER