Irinel Columbeanu (66 de ani) a primit o lovitură devastatoare din partea fiicei sale chiar pe final de an.
Fostul milionar român a ajuns să locuiască într-un azil de bătrâni după ce și-a pierdut toată averea, Gigi Becali și Mitică Dragomir au refuzat să îl ajute financiar, iar acum a primit o veste proastă și din partea Irinei.
Irina a ales să plece în Statele Unite ale Americii pentru a locui cu Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu, iar relația dintre cei doi s-a răcit în ultima perioadă.
Pe finalul anului 2023, Irinel Columbeanu a recunoscut că și-ar dori să își petreacă trecerea dintre ani în compania fiicei sale, însă aceasta a decis să nu revină în țară de sărbători.
„Nu vreau să mănânc nimic, nu-mi doresc ceva anume. Ci doar să petrec cu Irina. Din ce mi-a spus, nu cred că va ajunge în România”, a declarat Irinel Columbeanu pentru cancan.ro.
„Aș fi plecat sau aș pleca în America, la Irina. Cu ea vorbesc des, cu Monica însă nu. Nu mi-a făcut nicio invitație să merg acolo”, a mai spus Irinel Columbeanu.
„Cu Monica mi-ar plăcea să petrec sau cu Monica și cu fiica mea. I-am mai scris, i-am mai trimis niște mesaje, nu mi-a răspuns la ele, de aceea spun că mai puțin (n.r.: vorbeşte cu Monica). Ne-am înțeles destul de bine când am fost să o vizitez pe Irina în America”, declara anterior Irinel Columbeanu pentru realitatea.net.
Irinel Columbeanu și-a petrecut Crăciunul la azilul din Ghermănești, un sat din comuna Snagov.
Ultima dată când Irinel Columbeanu a fost în Statele Unite ale Americii ca să își viziteze fiica, fostul milionar a întâmpinat probleme din cauza pașaportului expirat.
„Am fost la un pas să ratez călătoria din America. La aeroport am realizat că pașaportul era expirat. M-am milogit să mă lase să trec aici la noi. Iar la ei să mă lase să intru.
Viza de America era valabilă. M-a ajutat Dumnezeu. E greu de crezut că am putut pleca cu pașaportul expirat”, a mai povestit fostul om de afaceri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER