Israel, prima țară care intră iar în carantină totală! Mai țineți minte coșmarul din starea de urgență? Școlile și mall-urile vor fi închise, iar economia se va prăbuși
Israel va reveni la carantina totală în pandemie de coronavirus! Este prima țară care ajunge iar la măsuri foarte dure, pe fondul infecțiilor tot mai multe cu COVID-19.
Timp de aproximativ trei săptămâni, școlile și mall-urile din Israel vor fi închise, iar oamenii nu pot să plece departe de case. Decizia intră în vigoare de vineri, 18 septembrie, la ora locală 14:00, în ajunul vacanței de Rosh Hashana (Anul Nou evreiesc).
Israel intră iar în carantină totală! Peste 4.000 de cazuri de COVID-19 în fiecare zi
Cum a ajuns Israel să recurgă iar la carantina totală în pandemie de coronavirus? Situația este una destul de gravă, ajungându-se la peste 4.000 de cazuri zilnic de COVID-19.
„Am ajuns în situaţia absurdă în care, în loc să fie instituita carantină acolo unde chiar e nevoie, primim cu toţii o pedeapsă colectivă”, susține patronul unui restaurant, afectat din punct de vedere economic de decizia luată de Guvernul din Israel.
„Aceste 3 săptămâni de carantină vor costa economia Israelului 1,8 miliarde de euro. Şomajul este deja de 20% şi mulţi dintre cei cu care am vorbit sunt disperaţi”, susține corespondentul nemților de la RTL în Israel.
Nu mai puțin de 1.150 de oameni au murit de COVID-19 în Israel, iar 164.000 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, la o populație de 9 milioane. De vineri vor fi deschise doar supermarket-urile și farmaciile, amintind de zilele de coșmar din Italia.
Un studiu realizat în Marea Britanie atrage atenția că infecția cu COVID-19 poate fi confundată ușor cu apendicita. Aceștia susțin că au avut opt cazuri de copii infectați cu noul coronvirus care s-au prezentat la spital acuzând „simptome de apendicită atipică”. Studiul a fost publicat în jurnalul medical The Lancet.
„Atragem atenția asupra Covid-19 la copii, în cazul cărora primele simptome sunt febra și durerea abdominală, care pot fi confundate cu apendicita”, se menționează în studiu.