Iubitul gelos a aruncat benzină pe ea și i-a dat foc: atleta a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri pe 75 la sută din suprafața corpului
Rebecca Cheptegei, care a participat la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost atacată de iubitul ei și a ajuns în stare gravă la spital.
Atleta din Uganda, în vârstă de 33 de ani, a suferit arsuri pe 75% din suprafața corpului și a fost internată în stare gravă la o unitate medicală din Kenya. Iubitul a stropit-o cu benzină și i-a dat foc.
Rebecca Cheptegei, în strae gravă după ce iubitul gelos a aruncat benzină pe ea și i-a dat foc
Rebecca Cheptegei a participat la Jocurile Olimpice de la Paris în proba de maraton, unde s-a clasat pe locul 44.
Atleta a fost internată luni la un spital din Kenya cu arsuri pe aproximativ 75% din corp, după ce iubitul ar fi aruncat benzină pe ea și i-ar fi dat foc. Maratonista a fost internată inițial la un spital din vestul Kenyei, însă a fost mutată la un spital universitar din cauza gravității rănilor suferite.
Ziarul local The Star, din Kenya, a anunțat incidentul printr-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X. Comandantul poliției care se ocupă de caz, Jeremiah Ole Kosiom, a confirmat incidentul și a întărit ideea că sportiva a suferit arsuri grave pe 75% din corp.
Conform sursei menționate anterior, iubitul victimei se află internat la același spital, deoarece și el a suferit arsuri.
În cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris din anul 2024, Rebecca Cheptegei nu a obținut nicio medalie și s-a clasat pe locul 44 la proba de maraton, unde a reprezentat Uganda.