Jordan Chiles, gimnasta din Statele Unite deposedată de medalia de bronz cucerită la Jocurile Olimpice 2024, care a ajuns la românca Ana Bărbosu, a acceptat provocarea revistei Sports Illustraded de a poza în costum de baie.
Pictorialul e de-a dreptul incendiar și face parte dintr-o campanie care are drept protagoniste mai multe figuri importante din lumea sportului. Fanii vor mai avea de așteptat, însă, până să admire toate imaginile.
Misiunea de a realiza pictorialul cu Jordan Chiles i-a fost încredințată lui Ben Horton, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de peste Ocean. Sportiva de 23 de ani se află deja în Boca Raton, Florida.
Imaginile vor fi publicate în mai 2025, dar pe rețelele de sociale au fost publicate câteva tease-uri din culise. Evident, acestea au devenit rapid virale, iar urmăritorii sunt nerăbdători să vadă produsul finit.
„Suntem încântați să vă împărtășim câteva momente din culisele pictorialelor pentru 2025, cu o distribuție extraordinară din care fac parte sportive puternice. Sunt medaliate olimpice, campioane mondiale și deținătoare de recorduri, care întruchipează următoarea generație de vedete gata să transforme lumea sportului.
Ele sfidează stereotipurile și susțin egalitatea, inspirând fetele. Celebrăm viitorul femeilor și nu există o modalitate mai bună de a onora aceste realizări remarcabile decât prezentându-le în paginile revistei noastre”, au transmis cei de la Sports Illustrated.
Afectată de pierderea medaliei de bronz, Jordan Chiles este susținută de nume importante din sportul american. Un exemplu grăitor este Simone Biles, care face tot ce-i stă în putință pentru a-i ridica moralul.
„Este un subiect despre care nu pot vorbi, dar o vom susține pe Jordan, îi vom arăta dragostea și o vom îmbărbăta în aceste momente dificile. Sunt circumstanțe nefericite, așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum și e păcat.
Cred ei că au luat decizia corectă? Nu. De aceea ne dorim să se facă pentru Jordan și o vom susține în continuare. Știu că ea nu mai este activă pe rețelele de socializare, dar am văzut niște lucruri amuzante și i-am spus: «Jordan, pot să-ți trimit ceva care cred că îți va plăcea?».
I-am trimis câteva fotografii, iar într-una dintre ele erau patru sau cinci fete care protejau o medalie. Mi s-a părut cea mai drăguță. Apoi i-am arătat medalia specială pe care Flavor Flav (n.r. un rapper american) a făcut-o pentru ea, dar și mesajul postat de LeBron James”, sunt dezvăluirile făcute de Biles într-un interviu acordat recent.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER