Jucătorii Academiei Gheorghe Hagi au plecat spre Mondialul sub 12 ani din Paris

Grupa de copii născuți în 2004 a Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, câștigătoare a Cupei Hagi Danone în vară, a plecat joi spre Paris, pentru Danone Nations Cup, Mondialul sub 12 ani.

Este al treilea an la rând când puștii Academiei Hagi se califică la Mondialul sub 12 ani. La Paris, micii fotbaliști campioni vor juca între 14 și 16 octombrie pentru titlul suprem, alături de alte 31 de naționale din întreaga lume.

Campioana celei de-a șaptea ediții a Cupei Hagi Danone a fost repartizată în grupa G, alături de Uruguay, Spania și Belgia. Meciurile din faza grupelor vor avea loc vineri și, în funcție de locul pe care se va clasa, România va continua sâmbătă în optimile competiției sau în meciurile de recalificare. Dacă vor încheia grupa pe locurile 1-2, puștii de 12 ani vor juca, în a doua zi a competiției, în optimi. Dacă vor termina meciurile de vineri pe locurile 3-4, atunci vor intra în joc pentru locurile 17-32.

Duminică, în ultima zi, fiecare națională va juca un singur meci, cel în urma căruia se va stabili locul în clasamentul final. Toate meciurile de duminică vor avea loc pe Stade de France, sub privirile ambasadorului competiției, Zinedine Zidane.

Programul de vineri al meciurilor din faza grupelor (fiecare meci are o singura repriza de 20 de minute):

  • 12:15  România – Uruguay
  • 15:25 România – Spania
  • 16:05 România – Belgia

(ora meciurilor este cea a României)

„E o șansă mare pentru copii să simtă pe pielea lor, încă de la o vârstă fragedă, o competiție de nivel mondial organizată într-un mod atât de profesionist. Am mers în mulți ani la Danone Nations Cup alături de câștigătorii Cupei Hagi Danone și m-am convins că este o experiență unică pentru ei, care îi va ajuta enorm în carieră. Grupa de la Paris e destul de grea, dar micii noștri fotbaliști au capacitatea să se bată cu orice adversar”, a spus Gheorghe Hagi, Ambasadorul Cupei Hagi Danone.

Anul trecut, echipa Academiei Hagi a fost reprezentanta României la Cupa Națiunilor Danone, turneu ce s-a desfășurat în Marrakech, Maroc. Cel mai bun rezultat al nostru la turneul mondial s-a înregistrat în 2014, când tot echipa Academiei Hagi a reușit să termine competiția pe locul 6, fiind oprită doar de naționala care avea să câștige trofeul, cea a Japoniei.

Publicat: 13 10. 2016, 12:05
Actualizat: 13 10. 2016, 12:06