El e jucătorul de la FCSB care l-a uimit pe campionul național K1: Are un fizic…I-am zis că trebuia să se ducă la MMA”
Sorin Căliniuc, 24 de ani, e apropiat de cei de la FCSB și a dezvăluit un episod în care i-a cunoscut pe elevii lui Toni Petrea. Luptătorul K1 a anunțat că mijlocașul roș-albaștrilor Ovidiu Popescu are un fizic impresionat și ar fi putut avea o carieră de succes în sporturile de contact.
Campionul național l-a învins în 2018 pe liderul mondial, Cristian Milea. Interesant e că Sorin Căliniuc practica kickboxingul de doar câteva luni.
A fost descoperit și lansat în ring de către Aurelian Tănăsescu! Înainte de a practica K1, Căliniuc era bodyguard la un cazinou.
„La prima mea gală a fost alături de mine și Mihai Stoica. Făcusem cunoștință cu el, venea înainte să se antreneze unde mă pregăteam și eu. Au venit Cristi Tănase, Chipciu, Chiricheș, Filip, mai mulți. Cu Ovidiu Popescu m-am apropiat, mai schimb mesaje cu el, și cu Tănase.
„Ovidiu Popescu are un fizic de invidiat”
Când l-am văzut prima oară pe Ovidiu Popescu, la baza lor de pregătire, l-am văzut dezbrăcat… avea un fizic, niște umeri ieșiți! I-am spus că trebuia să se ducă la MMA, nu la fotbal! Are un fizic de invidiat. Îmi place, e un fotbalist puternic”, a afirmat Sorin Căliniuc, conform gsp.ro.
Omul care a practicat și boxul sau kempo a mai precizat: „Am fost la o recuperare după prima gală, la baza FCSB. Au aparatură, sunt profesioniști. M-am pus pe picioare imediat”.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, spunea despre Popescu: „Cel mai bun fundaş central de la FCSB vă spun eu care este. Ovidiu Popescu! Dacă avea cinci centimetri mai mult era de Chelsea. Are o inteligenţă în joc extraordinară. Şi iese cu mingea la picior cum făcea Rednic pe vremuri. Ascultaţi-mă ce vă spun! Dacă-l păstrează acolo face carieră”.
- 650.000 de euro este cota lui Ovidiu Popescu, conform siteului de specialitate transfermarkt.com