Judecătorii au venit cu un nou verdict pentru Dănuț Lupu, într-un dosar penal în care a fost cercetat, în care a fost implicat din cauza unei arme de vânătoare cu glonț. Fostul internațional a primit vestea în timp ce se afla în spatele gratiilor.
Pe data de 3 aprilie 2024 este programat recursul pentru eliberarea din închisoare a fostului mare internațional.
Judecătoria Sectorului 2 a decis vineri, 22 martie 2024, ca lui Dănuț Lupu să îii fie confiscată arma de vânătoare pentru care a fost cercetat penal în 2021. Astfel, dosarul respectiv a fost închis.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București. În baza art. 549 ind.1 alin 5 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 112 alin.1 lit. f) C. pen., dispune confiscarea de la intimatul Lupu Dănuț a unei arme de vânătoare cu glonţ, puşcă, marca SIMIONOV, cal. 7,62×39, seria RC 5154, depusă la Camera de Corpuri Delicte din cadrul D.G.P.M.B. – S.C.J.S.E.O., în baza Dovezii cu nr. 2165455, din data de 06.01.2021 (fila 10 din dosarul de urmărire penală).
În baza art.275 alin.3 C. proc. pen, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.03.2024”, se arată în soluția instanței.
Specialiștii în drept penal au concluzionat că Dănuț Lupu nu a săvârșit o faptă de natură penală cu arma.
„Poliția i-a descoperit această armă lui Lupu Dănuț și l-au cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Este clar că această armă, care a fost predată la Camera de Corpuri Delicte la 6 ianuarie 2021, s-a dovedit că Lupu Dănuț nu a săvârșit o faptă de natură penală. Altfel ar fi avut calitatea de suspect sau de inculpat. Judecătorii au constatat că nu se întrunesc condițiile de urmărire penală și au dat clasare și au decis confirscarea armei. În concluzie, Lupu nu a fost trimis în judecată”, au precizat specialiștii în drept penal, conform Fanatik.
Dănuț Lupu, ajuns la vârsta de 57 de ani, este în continuare în spatele gratiilor, la Penitenciarul Rahova. Pe data de 7 martie, Judecătoria Sectorului 5 a admis cererea fostului internațional de eliberare din închisoare. Cu toate acestea, procurorii au contestat această decizie, urmând ca recursul să fie judecat miercuri, pe data de 3 aprilie 2024, la Tribunalul București.
Dănuț Lupu a fost condamnat în luna octombrie a anului 2023 la 7 luni şi 10 zile de închisoare, după ce a fost prins de două ori conducând fără permis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER