Justiția joacă la temporizare!** Completul de judecată a mai cerut două săptămâni pentru deliberare, deși a avut timp trei ani de studiu
Încâlcite sunt căile justiției românești și puțini sunt cei care au puterea să le urmărească firul logic. Judecătorii de la Tribunalul București și cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au ferit să dea ieri verdictul în două dosare fierbinți pentru fotbalul românesc, „Lotul evazioniștilor”, respectiv „Cazul Valiza”. Noul termen este 3 aprilie.
Soluționarea la fond în „Dosarul Valiza”, în care sunt inculpați Gigi Becali, Victor Pițurcă și Teia Sponte, a fost amânată pentru prima dată. Nimic de obiectat. Suspect este însă ce s-a întâmplat la Tribunalul București, unde completul condus de judecătoarea Geanina Teodorovici a amânat verdictul în „Dosarul Transferurilor” pentru a doua oară (prima dată s-a întâmplat pe 6 martie). Imediat au apărut speculațiile, inclusiv cu tentă politică. „În cauză se află oameni importanți, poate că trebuie determinați să aibă o anumită atitudine”, susțin gurile rele.
Cert este că aceasta ar fi ultima amânare posibilă. „În mod normal pot exista doar două amânări la soluționare, de câte o săptămână. Aici au fost de câte două săptămâni. Este adevărat, nu există niciun dispozitiv clar care să reglementeze acest aspect și nicio sancțiune specifică. Se merge mai degrabă pe o chestie cutumiară”, explică un fost magistrat.
Deci, pe 3 aprilie, cei opt inculpați din Dosarul Transferuri ar trebui să afle dacă sunt sau nu achitați. Cu o condiție: justiția să nu mai joace la temporizare!
„Complexitatea” e de vină
Laura Andrei, președintele și purtătorul de cuvânt a Tribunalului București, a explicat pentru ProSport cât de legală este noua amânare.
Dubla amânare este o procedură obișnuită în justiția de la noi?
E o procedură prevăzută de lege, nu cred că trebuie date alte explicații.
Mai poate exista o nouă amânare la termenul următor?
N-aș putea să vă spun. Regula este că în dosarele ample, în care sunt foarte multe documente de cercetat, cum a fost FNI, de exemplu, să se amâne pronunțarea o anumită perioadă de timp pentru ca judecătorii să aibă timp să chibzuiască. Dacă se vor pronunța pe 3 aprilie asta este decizia completului de judecată, eu nu pot să-mi dau cu părerea.
Contează și notorietatea dosarului sau a inculpaților?
Legea spune foarte clar, iar dacă aveți vreme citiți codul de procedură și regulamentul de organizare a instanțelor. Se amână acolo unde instanța crede că are nevoie de timp pentru a delibera și pentru a chibzui. Asta ține de complexitatea dosarului respectiv. Nu cred personal că notorietatea unora dintre părțile din dosar poate să influențeze cu privire la studiul dosarului în vederea pronunțării. Este vorba doar de complexitatea cauzei.