Kanye West e în război cu Adidas! A pierdut 1,5 miliarde de dolari din contractul cu gigantul sportiv, se judecă pentru 250.000.000 de dolari și face acuzații grave: „Au lansat Yeezys falși!”
Kanye West e în război cu Adidas, după ce a pierdut 1,5 miliarde de dolari din contractul cu gigantul sportiv și acum este dat în judecată!
Artistul aduce acuzații grave brandului german și susține că ar fi inventat modele fake de „Yeezy”, propriul său concept de adidași.
Kanye West e în război cu Adidas, după ce a pierdut contractul de 1,5 miliarde de dolari! A lansat acuzații grave
În anul 2022 s-a încheiat colaborarea de lungă durată dintre Kanye West și Adidas, pe care gigantul sportiv a motivat-o folosindu-se de o serie de declarații controversate ale artistului. Momentul respectiv a cauzat o prăbușire majoră a averii lui West, care a ajuns la „doar” 400 de milioane de dolari.
Era de așteptat ca Adidas să nu mai lanseze noi modele de Yeezy după izbucnirea scandalului, dar lucrurile au luat o întorsătură după ce nemții au hotărât să comercializeze în continuare produsele și chiar unele modificate după bunul lor plac, nu realizate în felul în care erau inițial proiectate de West. Alegerea a provocat o reacție extrem de dură din partea artistului.
„Oricine îl iubește pe Ye nu ar cumpăra acești Yeezy falși. Nu am făcut niciodată aceste culori. Nu mă plătesc pentru ele și Adidas mă dă în judecată.
Toată lumea vede că am copiii mei ascunși de mine sau vede o companie Fortune 500 violând unul dintre eroii lor în viața reală. Nimeni nu spune nimic sau nu face nimic. În ceea ce privește sistemul. Ce vor face acum, să-mi descarce albumul din nou, să-mi înghețe din nou conturile, să amenințe oamenii că nu vor mai lucra cu mine? Toate noile modele 350 neaprobate sunt ridicole”, a scris Kanye West, pe contul său de Instagram.
Totodată, într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, artistul acuză Adidas că îl dă în judecată pentru 250 de milioane de euro deși ei sunt cei care nu îl plătesc pentru comercializarea propriului său brand și, mai mult decât atât, inventează și modele fake.
„Nu doar că lansează culori fake, dar mă dau în judecată pentru 250 de milioane de dolari și nu mă plătesc pentru pantofii pe care-i lansează cu numele meu pe ei! Și se folosesc de clauze contractuale și 50 de ani de experiență în business ca să violeze un artist, unul dintre artiștii voștri preferați, chiar în fața voastră la lumina zilei”, a mai spus Kanye West.