Kira Hagi și gândurile unei fete care nu arată că are 22 de ani: „Atunci am conștientizat cine e! Până atunci, el era doar…tata”. Dezvăluiri despre Ianis, viața în familia „Regelui” și un anunț: „Când mă prezint, spun că mă cheamă Kira, nu Hagi”
Kira Hagi (22 de ani), fiica lui Gică Hagi, a oferit un interviu în care a vorbit despre cum e să fii copilul unuia dintre cei mai mari fotbaliști ai României. Tânăra a mărturisit că nu a realizat cine este tatăl său până când nu a mers la primul meci al lui Galatasaray, la cinci ani: „Până la acel moment „era doar…tata”.
„La cinci ani când a ieșit pe terenul de fotbal la Galatasaray și strigau foarte mulți Hagi! Hagi! Și m-am speriat și am întrebat ce se întâmplă. Mi s-a spus că i se strigă numele pentru că sunt foarte fericiți că îl văd. „Dar ce a făcut?”, am întrebat. „A dat foarte multe goluri!”. Atunci am conștientizat puțin cine este, dar până atunci nu, el era doar… tata. Acasă am învățat să te respecți pe tine, pentru că, dacă te respecți pe tine, îl respecți și pe cel din fața ta. Să fii bun, să nu uiți de unde ai plecat și mai ales de unde a plecat tata, pentru că ne-a învățat ce înseamnă să ai foarte puțin, să înțelegi ce înseamnă să ai 5 lei sau 100 de lei și să nu-i cheltui nesăbuit. Pentru că banii, cu adevărat nu-i ai. Ei vin, îi cheltui, pleacă, deci nu asta contează…”, a povestit Kira într-un interviu pentru cristinastanciulescu.ro.
În privința personalității fratelui ei, Ianis, Kira spune că se aseamănă dintr-un anumit punct de vedere. Sunt timizi cu persoanele întâlnite recent. „E timid. Amândoi suntem, asta până când ne cunoști și devenim mai relaxați. Vorbim des. Eu i-am spus să mă sune și să vorbim ori de câte ori poate. Sportul este foarte acaparator și nu îi lasă timp. De aceea i-am spus că putem vorbi doar când poate”.
Fiica lui Gică Hagi studiază actoria în SUA și a debutat deja în cinematografie. A filmat într-un lungmetraj care va apărea în 2019, și știe ce are de făcut pentru o carieră de succes: „Eu, oricum, de obicei, când mă prezint spun: numele meu e Kira. Și asta nu pentru că nu-mi place numele meu de familie, sunt mândră de el, dar cred că dacă oamenii află de la început cum mă cheamă sau cine sunt, devin subiectivi… Numele Hagi este un brand! Dar eu vreau să-mi creez propriul drum. Când ți-l creezi tu singur, ai niște împliniri. Și aș vrea să mi-l fac singură, pentru că sunt eu bună. Nu pentru că mă cheamă cum mă cheamă”
Kira Hagi, despre viața în sânul familiei: „Momentele în care suntem toți 4 la masă și vorbim despre orice. Bine, nu se poate ca tata să nu vorbească despre fotbal (râde). Și Ianis la fel și pe urmă acaparează toată discuția:). După aceea mama vorbește cu mine despre artă, ce piesă am mai văzut… La noi în casă firescul și naturalul sunt la ordinea zilei. Pentru că astea sunt reale. Cel mai important lucru pentru noi este să ne ținem familia aproape, pentru că ea este cea în care găsești mereu iubire necondiționată”
Kira Hagi, despre copilăria în Turcia: „Am avut o copilărie fără nicio tehnologie. Părinții noștri ne-au spus să ieșim afară, să ne jucăm, să ne cățărăm în copaci, să culegem cireșe… Eu am copilărit în Turcia. M-am născut în Barcelona și la 6 luni am ajuns în Turcia și acolo am stat până la 6 ani când ne-am întors în România. Am fost crescuți foarte obișnuit. Am fost izolați de tot ce înseamnă presa. Nu citeam presa, doar mama avea un album unde aduna poze din ziare cu tata în momentele lui de glorie. Și le ținea acolo și le mai vedeam, că ni-l arăta pe tata cum juca pe vremea când noi încă nu eram. Făceam foarte mult sport când eram mici… Eu făceam balet, atletism, dans. Am făcut și tenis când eram mică, atunci am întâlnit-o și pe Simona (Halep-n.m), cred că aveam 6 ani. Și tata îmi spunea să mă duc și eu la tenis așa de des cum o face ea, dar eu nu aveam această pasiune. Mie îmi plăcea mai mult să mă uit la tenis, nu să joc tenis”.