Celebrul model și-a părăsit soțul milionar la 44 de ani, după 13 ani de mariaj, iar acum este însărcinată cu iubitul ei, antrenor de jiu-jitsu.
Gisele Bundchen, model brazilian, a divorțat de Tom Brady, unul dintre cei mai cunoscuți jucători de fotbal american din istorie, după 13 ani de mariaj, în 2022. Gisele a fost văzută la doar o lună după divorț cu antrenorul ei de jiu-jitsu, Joaquim Valente, însă aceasta a negat la acea vreme că are o legătură cu Valente.
Chiar dacă nu a anunțat până acum că este într-o relație cu Joaquim Valente, se pare că Gisele Bundchen este însărcinată, iar acum așteaptă al treilea copil cu antrenorul de jiu-jitsu, la 44 de ani. În ciuda faptului că a divorțat de Tom Brady în octombrie, se pare că Bundchen și Valente se vedeau încă din luna iunie, potrivit unei persoane din anturajul supermodelului brazlian.
„Se întâlnesc din iunie. O iau încet. Au început ca prieteni buni mai întâi. Ea este foarte discretă în această privință și a vrut să păstreze tăcerea în timp ce se cunoșteau. Gisele și Joaquim sunt fericiți pentru acest nou capitol din viața lor și așteaptă cu nerăbdare să creeze un mediu pașnic și iubitor pentru întreaga familie”, a spus un apropiat al celor doi pentru PEOPLE.
Gisele Bundchen și Tom Brady au doi copii împreună, Benjamin Rein și Vivian Lake, iar modelul brazilian a declarat într-un interviu pentru Harper’s Bazaar, a dezvăluit că există anumite diferențe în ceea ce privește organizarea în căsnicie și în treburile casnice, fapt care a și dus la ruptura dintre cei doi.
„Modul în care îți faci camera, felul în care îți organizezi și îți faci patul este modul în care îți vei face viața. Dacă nu înveți aici și acum, când și cu cine?
Separarea noastră nu a fost ceea ce am visat sau ceea ce mă așteptam. Părinții mei sunt căsătoriți de 50 de ani și îmi doream foarte mult să se întâmple la fel… Dar cred că trebuie să accepți”, a spus Gisele Bundchen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER